Fata din vis episodul 30, rezumat. Primul dans, primul pas spre iubire

Nisan își imaginează o seară romantică pe malul Bosforului, la lumina lumânărilor, însă Eşref are propria lui idee despre o întâlnire perfectă. În locul cinei elegante pe care o aștepta, o duce la o terasă tradițională în aer liber. Pentru Nisan, însă, decorul contează mai puțin decât ceea ce se întâmplă între ei.

De această dată, Nisan insistă să vorbească despre relația dintre ei. Niciunul nu mai poate pretinde că sunt doar prieteni, iar ea îl întreabă ce i-ar spune dacă Ruya nu ar fi existat în inima lui. Eşref, mafiotul dur și obișnuit mai degrabă cu amenințările decât cu declarațiile romantice, îi răspunde, ușor stânjenit, că i-ar spune că probabil visează, pentru că doar într-un vis ar putea întâlni o femeie atât de frumoasă. Apoi îi cere să uite această discuție, însă Nisan îi răspunde că nu o va uita niciodată.

Mai târziu, ea reușește să-l convingă să danseze pe muzica unui cântăreț de stradă. Eşref caută un loc mai retras și dansează pentru prima dată în viața lui cu Nisan. Și pentru că imaginea temutului Eşref făcând primii pași nesiguri de dans nu trebuie să ajungă la ochii nimănui, îi acoperă ochii cântărețului și glumește chiar că nu ar vrea să fie nevoit să împuște pe cineva în acea seară doar pentru că l-ar vedea dansând.

Seara celor doi ia apoi o turnură cu totul neașteptată: ajung implicați într-o pețire. La terasă cunosc doi tineri care se iubesc și vor să se căsătorească, însă familia fetei refuză să accepte un ginere sărac, fără casă, fără serviciu și fără perspective. Când frații fetei apar și încearcă să-l ia la bătaie pe tânăr, Eşref și Nisan merg împreună la familia acesteia și cer ei înșiși fata în căsătorie. Eşref le garantează că va suporta cheltuielile nunții, le va oferi o casă și un loc de muncă. Când familia află cine este de fapt Eşref, toate obiecțiile dispar.

La sfârșitul serii, când Eşref o conduce acasă, Nisan îi spune că, oricât ar încerca, nu poate să nu se îndrăgostească de el.

În timp ce între Nisan și Eşref se deschide tot mai clar drumul către o poveste de iubire, în lumea din jurul lor se pregătește o nouă confruntare. Nimet își înscenează moartea cu ajutorul lui Kadir, astfel încât Nusret să creadă că Eşref este responsabil pentru uciderea ei. Nusret nu mai așteaptă nicio explicație și îi anunță pe Yakup și pe ceilalți lideri că Eşref va plăti.

Distribuie pe:
Scroll to Top