Mercan se pune între Ateş și tatăl ei, hotărâtă să împiedice cu orice preț o tragedie. Îi spune lui Ateş că, dacă ajunge să-l împuște pe Haydar, se transformă chiar în omul pe care îl condamnă și nu mai este cu nimic diferit de el. Îi promite că, dacă se va dovedi că tatăl ei este vinovat, va avea ea însăși grijă să plătească pentru ceea ce a făcut, dar nu poate accepta ca lucrurile să se încheie astfel. Cemal sosește și intervine la rândul său, iar Haydar este arestat.
Însă victoria lui Ateş este de scurtă durată. Avocatul lui Haydar prezintă dovezi solide care demonstrează că acesta nu este vinovat, iar responsabilitatea pentru cele întâmplate cade asupra fratelui său, Riza, care este deja mort. Haydar este astfel achitat.
Mercan încearcă să-l facă pe Ateş să înțeleagă că nu poate întoarce spatele părinților ei, cei care i-au fost întotdeauna alături. Îi spune că tocmai din datoria pe care o simte față de ei a acceptat să se căsătorească cu el și continuă să suporte toate acestea. Ateş regretă că Mercan suferă din cauza războiului pe care îl duce cu Haydar, dar nu poate renunța. Omul responsabil pentru pierderea întregii sale familii nu poate rămâne nepedepsit.
În încercarea de a înțelege cât de multe știe Mercan, Ateș o întreabă ce căuta USB-ul lui Riza la ea și recunoaște că chiar ei au transmis informațiile presei.
Ateş spune ferm că nu se va opri până când adevărul nu va ieși la iveală și Haydar nu va fi pedepsit. Însă hotărârea lui începe să ridice tot mai multe semne de întrebare. Mercan nu mai poate crede că apariția lui Ateş în viețile lor a fost doar o coincidență și decide să continue cercetările pentru a afla ce legătură are, de fapt, cu familia lor și ce urmărește.
În același timp, Haydar și Nezir își pregătesc propriile planuri. Pentru ei, Ateş și oamenii lui au devenit o amenințare care trebuie înlăturată imediat.
În continuare găsiți cele mai recente rezumate ale noastre. Lectură plăcută!
- „Inimă de mamă” Episodul 25, rezumat: Hulya reușește să o facă geloasă pe Filiz

- Biografia actorului Ugur Yucel (Hasan din “Inimă de mamă)

- “Fata din vis” episodul 56, rezumat. Nisan acceptă condițiile lui Dincer, iar Eșref intervine

- Biografia actriței Nalan Yavuz Okcuoglu (Turkan din serialul “Inimă de mamă”)

- „Inimă de mamă” Episodul 24, rezumat. Mert se întoarce la conac

- “Destin și datorie” Episoadele 65 și 66, rezumat. Dispariția lui Cinar

- Fata din vis episoadele 54 și 55, rezumat. Eșref se apropie de identitatea dușmanului ascuns











