Fata din vis episoadele 51 și 52 – rezumat. Totul se complică pentru Esref

În noul episod, Eșref încearcă să ajungă la o înțelegere cu Kadir, propunându-i să-l elibereze pe Gurdal în schimbul lui Kenan. Așa cum se aștepta însă, Kadir refuză propunerea, fără să pară deranjat de posibilitatea de a-l pierde pe omul care i-a rămas întotdeauna credincios. În ciuda situației în care se află, Kenan nu vrea să-l trădeze pe Kadir, ceea ce face ca Eșref să fie nevoit să caute o altă modalitate de a-și salva prietenul.

Kenan o păcălește pe Irmak, promițându-i că o va duce la Gurdal. Fără să bănuiască adevăratele lui intenții, Irmak îl crede și ajunge, la rândul ei, pe mâna oamenilor lui Kadir.

În paralel, Eșref încearcă să afle dacă dușmanii săi sunt responsabili pentru moartea Afrei. Gândul că Nisan suferă din cauza lui îl apasă tot mai mult, iar dorința de a afla adevărul îl conduce spre Arif, fratele lui Samsar. Eșref speră că va putea obține de la el răspunsurile pe care le caută, însă își dă seama că Arif nu are nicio legătură cu ceea ce i s-a întâmplat Afrei.

Nici Nisan nu-și găsește liniștea. Gândul că și-a pierdut sora din cauza bărbatului pe care îl iubește o macină, iar acuzațiile lui Dincer o fac să se îndoiască tot mai mult de Eșref. Dorind să înțeleagă de ce acesta îl acuză, Nisan îl întreabă din nou pe Dincer dacă are dovezi sau dacă totul se bazează doar pe bănuieli. Dincer îi explică faptul că ea reprezintă o investiție importantă pentru el și că tocmai de aceea a încercat să afle mai multe despre Eșref. Potrivit lui, toți cei cu care a discutat i-au confirmat că dușmanii lui Eșref ar fi responsabili pentru moartea Afrei.

Cuprinsă de îndoieli, Nisan nu mai reușește să aibă încredere în Eșref și îi cere să-l aducă pe Arif în fața ei, pentru a-l putea întreba direct. Însă, atunci când ajunge în fața lui Nisan, Arif minte și susține că el a ucis-o pe Afra pentru a se răzbuna pe Eșref. Astfel, în loc să afle adevărul, Nisan aude o mărturisire care îi întărește îndoielile. Eșref încearcă să-i explice că nu este adevărat, dar Nisan nu mai poate să-l creadă.

În același timp, Cigdem îl urmărește pe Kadir, sperând să descopere cine este partenerul său secret. Planul ei eșuează însă atunci când este prinsă de omul lui Dincer. Un detaliu îi atrage atenția lui Eșref: semnul de pe mâna lui îi confirmă că este același bărbat care îl urmărește de ceva vreme.

Distribuie pe:
Scroll to Top