Ați studiat arhitectura de interior, ați făcut muzică, ați scris scenarii, ați conceput filme și sunteți actor. Dintre toate aceste domenii, care reprezintă profesia dumneavoastră și care fac parte din personalitatea dumneavoastră? Și ce rol a avut fiecare în formarea persoanei care sunteți astăzi?
Actoria este profesia mea, meseria mea, latura mea cea mai profesionistă, acea parte din mine pe care o respect și pentru care simt afecțiune și atașament. Muzica, scenariile și concepția de film au devenit, de asemenea, parte din personalitatea mea. Să fiu lipsit de ele, să nu pot scrie sau crea, mi-ar provoca un mare gol interior. De altfel, cel mai mare gol al oamenilor creativi este reprezentat de perioadele în care sunt nevoiți să stea departe de actul creației.
În ceea ce privește arhitectura de interior, aceasta este un domeniu diferit, dar potrivit, care m-a ajutat să învăț cum să folosesc toate aceste instrumente la locul potrivit, în combinația potrivită și într-o manieră armonioasă.
Orice domeniu care cuprinde arta, estetica apropiată de artă și preocuparea pentru frumos are legături cu celelalte. Faptul că aceste conexiuni sunt ușor de înțeles și de perceput are o legătură directă cu ceea ce acumulează omul în interiorul său și cu felul în care folosește acea acumulare. De aceea, indiferent cât de diferite ar părea aceste domenii sau specializări, toate își au rădăcina în același loc și ajung, în cele din urmă, în același punct.
Este, desigur, dificil să vorbești despre tine însuți, dar cum v-ați descrie?
Aș vrea să împărtășesc un vers frumos al regretatului Âşık Hüseyin Aslantaş: „Suntem cu toții ramuri ale aceluiași copac, Nu suntem goi, ci mereu plini. Cu toții suntem slujitorii lui Dumnezeu, Nu mă tem de oameni, prietene. Am purtat în spate povara tristeții, Nu mă tem de nicio caravană, prietene.”
Revenind la cariera dumneavoastră de actor, de ce criterii țineți cont atunci când alegeți scenariile și personajele?
Desigur, cel mai bine este să alegi proiecte diferite, care reușesc să iasă din tiparele obișnuite. Uneori, scenariul nu poate fi un ghid complet, de aceea echipa are o importanță foarte mare. Dacă echipa este bună, și proiectul va avea un rezultat bun. În cinematografie și televiziune, echipa înseamnă totul.
Ne puteți vorbi despre procesul prin care ajungeți să vă identificați cu un personaj și să vă contopiți cu povestea lui? Cum trăiți această perioadă și ce faceți în acest timp?
Mă uit la felul în care personajul comunică cu celelalte personaje și la modul în care le răspunde. Aceste răspunsuri și modalități de comunicare fac ca imaginea personajului să devină mai clară și mai ușor de înțeles. Rolul actorului este să transmită cât mai corect acea imagine, prin costumul potrivit, privirea potrivită și armonia potrivită. Pe lângă voce, privire și postură, cel mai important este să reușești să pătrunzi în universul, în lumea și în momentul respectiv și să devii un personaj care trăiește cu adevărat acolo. Unii doar pozează, alții se transformă în personaj. Eu nu mă pricep să pozez.
Din ce vă inspirați și ce vă oferă energie creativă? Ce rol au natura, vocea interioară, emoțiile și intuiția în acest parcurs?
Întregul meu trecut a fost întotdeauna singura mea resursă care m-a îndrumat. Dacă prin natură înțelegem habitatul vieții pe care am trăit-o din momentul nașterii și până la vârsta de astăzi, atunci fiecare pas este foarte valoros. Am învățat câte ceva din fiecare moment, din fiecare persoană și din fiecare loc, iar felul în care toate acestea s-au reflectat în mine m-a făcut foarte fericit. Atelierele de actorie, cursurile și pregătirea profesională te pot duce doar până la un anumit punct. Restul îl înveți din viață însăși.
În Turcia, popularitatea actorilor nu mai este măsurată doar prin prisma proiectelor în care joacă, ci și în funcție de cât de vizibili sunt pe rețelele sociale. Alegeți în mod conștient să rămâneți în afara acestui joc?
Nu am avut niciodată așteptări de la rețelele sociale în ceea ce privește numărul de urmăritori sau numărul mare de aprecieri. Nici nu îmi place foarte mult să împărtășesc momente pline de mâncare, petreceri și distracție. Mi se pare mai sincer să împărtășesc viața mea de zi cu zi, oamenii alături de care îmi petrec foarte mult timp și momentele obișnuite, așa cum le văd eu. Pentru că acestea mă reprezintă cu adevărat, nu reprezintă ceea ce se așteaptă de la mine sau pe altcineva. Poate că tocmai de aceea nu sunt foarte vizibil, dar nici nu am această preocupare. Dacă mi-aș fi dorit să duc o viață conformă cu normele consacrate și cu așteptările celorlalți, astăzi nu aș fi putut fi aici. Nu aș fi putut, pentru că de 44 de ani mi se cer neîncetat tot felul de lucruri, iar cerințele continuă și astăzi. Eu sunt bine așa.
Peste zece ani, cum v-ar plăcea să vă cunoască oamenii: mai degrabă ca actor sau ca povestitor?
Sunt deschis tuturor aventurilor care au actoria în centrul lor. Pentru că și arta de a spune povești are nevoie, într-un fel, de o reflectare. Dacă se poate, nu aș vrea să mă îndepărtez prea mult timp nici de această reflectare, nici de actorie. Vreau să fiu atât cel care scrie, cât și cel care povestește. Mai avem un drum lung de parcurs.
Ce anume vă entuziasmează cel mai mult la actorie?
Faptul că pătrunzi în permanență în lumi diferite, întâlnești personaje diferite, trăiești stări emoționale diverse și descoperi felul în care aceeași emoție poate fi exprimată prin personaje diferite reprezintă cea mai atrăgătoare parte a acestei meserii. Descoperirea este foarte importantă. Faptul că o iei de la capăt de fiecare dată, iar fiecare nou început aparține unui alt personaj și unei alte lumi, este ceea ce îți oferă entuziasm.
Ce experiențe și amprente diferite lasă asupra dumneavoastră actoria de teatru, serial și film?
De fapt, cel care ar trebui să răspundă la această întrebare este spectatorul. Teatrul are o atmosferă aparte, iar serialele și cinematografia au fiecare specificul lor. Însă toate ocupă un loc special. Teatrul și cinematografia au un loc aparte în inima mea. Teatrul este ca o boltă sub care îi poți transmite spectatorului chiar și respirația ta și îi poți promite că va face parte din acel moment, că va trăi acolo, în prezent. Cinematografia, în schimb, oferă o experiență cu totul diferită, prin diversitatea genurilor, modalitățile de abordare și filosofia actoriei.
Ce anume îi face faima pe oameni să uite cel mai ușor? Și de ce vă agățați pentru a nu uita cine sunteți?
Mi-ar fi foarte teamă să-mi pierd sinceritatea, să nu mai pot trăi, acționa, râde și privi așa cum simt în interiorul meu. Sper să nu uit niciodată aceste lucruri, să nu cad pradă orgoliului și să nu mă las orbit de propria importanță. Orgoliul este un întuneric profund în care nu mi-aș dori să cad. Pentru că este foarte greu să mai ieși din el.
Ce credeți că nu mai tolerează astăzi telespectatorul de televiziune?
Poveștile lipsite de farmec, interpretările actoricești nesincere și producțiile care nu se ridică la standardele așteptate. Pentru că spectatorul poate recunoaște acum calitatea dintr-o singură privire. Era o etapă la care ar fi trebuit să ajungem cu mult timp în urmă, dar, slavă Domnului, am reușit să ajungem aici.
Cum definiți succesul? Prin ce vă măsurați propriul succes?
De fapt, definiția succesului se schimbă în funcție de domeniul în care activăm. Însă, în cazul unei persoane care a ajuns la oameni prin intermediul actoriei, aș putea spune că succesul se măsoară prin ecoul pe care îl are munca ta în rândul publicului. Și, ca să fiu sincer, toate producțiile din care am făcut parte până acum au fost proiecte de succes, atât prin echipele creative, distribuția actoricească și scenariile lor, cât și prin calitatea generală. Chiar dacă ar fi existat un singur spectator, nu am primit nici măcar o critică negativă la adresa vreunui proiect în care am jucat.
Și atunci, ce este fericirea, în opinia dumneavoastră? Puteți spune că vă aflați într-o perioadă fericită a vieții?
Desigur că pot spune asta. Mă aflu într-o perioadă fericită a vieții mele, slavă Domnului. Să reușești profesional și să menții acest succes, să păstrezi liniștea în propria casă, să fii sănătos și să fii mereu amintit cu drag în relațiile din viața socială – toate acestea te fac fericit și te ajută să te simți împlinit. Să ai relații bune cu șeful tău și să simți că oamenii alături de care lucrezi au încredere în tine îți oferă o stare de bine. Pe scurt, aș spune astfel: în realitate, nu poți fi pe placul tuturor, dar te străduiești mereu să fii considerat un om corect, de încredere și cu principii. Să fii perceput prin aceste calități este ceva ce te face fericit.
Ce sunet vă vindecă cel mai mult sufletul: natura, liniștea, muzica sau vocea cuiva? Sau ce emoții trezește fiecare dintre ele în dumneavoastră?
Fiecare are locul său aparte. Însă adevărata putere vindecătoare apare atunci când toate se îmbină și formează o armonie. Iată încă un exemplu de fericire!
Vă place să evadați în natură și să vă petreceți timpul în mijlocul ei? Ce simțiți atunci când vă aflați în natură?
Foarte mult! Desigur, nu-mi pot imagina o viață fără natură. Pământul mă atrage, parcă îmi face cu ochiul, are un farmec aparte pentru mine. Îți umple timpul, îți hrănește trupul, te poartă departe, te face să gândești, să visezi, îți oferă posibilități. Este ca mama tuturor lucrurilor. Nu se poate fără el.
Care este, pentru dumneavoastră, criteriul unei zile cu adevărat bine trăite?
Liniștea sufletească, succesul profesional, câteva convorbiri telefonice care să-ți aline dorul, timpul găsit pentru odihnă, o viață fără griji, oamenii care te iubesc și care își exprimă iubirea față de tine și, la sfârșitul zilei, o respirație sănătoasă – iată rezumatul unei zile bine trăite.
Când credeți că omul începe să se împace cu adevărat cu viața?
Trebuie să trăiești fără aroganță, fără să ai pretenția de a primi ceva în schimbul fiecărui lucru pe care îl oferi și fără să te gândești mereu doar la tine. Trebuie să fii conștient că, pe lângă bucurie, există și suferință, să respecți dreptul la viață, să nu ignori regulile etice și morale, să nu consideri că doar de la tine pot veni ideile cele mai bune și să accepți că până și urâtul face parte dintre frumusețile vieții. Ba chiar aș rezuma totul prin aceste versuri frumoase: „Dar să cânți, să visezi, să râzi, să mergi…De unul singur. Să fii liber. Să privești lumea cu propriii tăi ochi. Să-ți faci auzită vocea, să-ți înclini pălăria într-o parte atunci când simți nevoia. Să-ți apuci sabia sau pana pentru un lucru fără nicio însemnătate. Să nu alergi după faimă, să nu te gândești la bani și averi, Să poți ajunge chiar și pe Lună atunci când îți dorești. Să-ți dobândești succesul prin propria sudoare. Ceea ce vreau să spun este: să nu devii niciodată o iederă parazită. Nu contează dacă nu vei fi niciodată la fel de înalt precum o salcie. Ce rău este dacă frunzele tale nu ajung până la nori?”— Cyrano de Bergerac
Interviu oferit pentru revista GQ Turcia in vara anului 2026.



