Între iad și rai episoadele 69 și 70 – rezumat. Malik și Cicek luptă pentru iubirea lor

Çiçek și Malik se confruntă cu reacții dure din partea familiei ei. Binaz nu este de acord ca fiica ei să se căsătorească cu Malik, temându-se că cei doi se vor muta în Egipt. Iar Berat reacționează cu o furie neașteptată. El vrea să-i plătească datoria lui Malik cât mai curând, iar când Haydar află că Berat are nevoie de bani, începe să se gândească la cum ar putea folosi această situație în avantajul său.

În ciuda tuturor obstacolelor, Malik și Çiçek își promit că nu vor renunța unul la celălalt.

Ateș și Mercan petrec momente romantice împreună, în timp ce Haydar ia legătura cu un vechi prieten care ar putea găsi informații despre Ateș la care el nu a reușit să ajungă. Nezir descoperă că Aslı este cea care a răpit-o pe Mercan și îi transmite un avertisment dur.

Müzeyyen și Aslı încearcă să-l convingă pe Ateș că Mercan este punctul slab al familiei și că, dacă o vor distruge pe ea, le va fi mai ușor să-i distrugă pe Haydar și pe soția lui. Ateș le spune însă clar că a scos-o pe Mercan din planul său de răzbunare, deoarece este soția lui și nu are nicio vină. Haydar rămâne singura sa țintă.

Müzeyyen decide să se concentreze de acum înainte pe îndepărtarea lui Mercan din inima lui Ateș.

Distribuie pe:
Scroll to Top