„Inimă de mamă” Episodul 23, rezumat: Atilla pleacă în străinătate

După ce ies de la tribunal, între Karsu și Reha izbucnește un conflict. Karsu este profund afectată de cele întâmplate și ajunge să simtă că nu mai are nimic de pierdut. Reha, în schimb, refuză să renunțe și este hotărât să facă tot posibilul pentru a o împiedica pe Karsu să își mai vadă sau contacteze copiii.

Mert reușește să îi găsească lui Irmak un loc de muncă la localul unde lucrează și el. Acolo, Irmak îl întâlnește pe Kivanc, iar între cei doi are loc un schimb de cuvinte.
Filiz începe, la rândul ei, să lucreze alături de Serdar, esteticianul la care obișnuia să meargă.

Filiz și Hasan ajung să se întâlnească în cadrul unui eveniment. Hasan își cere încă o dată scuze și îi oferă o scrisoare pe care spune că a scris-o pentru ea cu ceva timp în urmă. El o roagă să o citească. De această dată, Filiz este mai deschisă față de el, acceptă să poarte o discuție și primește scrisoarea.

Karsu hotărăște să aibă o ultimă discuție cu Atilla. Pentru a putea face față singură situației și tuturor problemelor prin care trece, îi cere acestuia să plece din viața ei.
Atilla este măcinat de vinovăție, considerând că din cauza lui Karsu a ajuns să treacă prin toate aceste dificultăți în conflictul cu Reha. Sperând că îl poate determina pe Reha să îi înapoieze copiii lui Karsu, Atilla merge să discute cu el. Îi spune că între el și Karsu nu mai există nicio legătură și îi promite că nu o va mai căuta și nu o va mai întâlni. Reha refuză însă să îl asculte, iar discuția se transformă într-un scandal.

În cele din urmă, Atilla înțelege că singura variantă pentru a-i face viața lui Karsu mai ușoară este să plece. Cu sufletul împovărat, el înregistrează două mesaje video de rămas-bun: unul pentru Karsu și unul pentru Deniz.
Târziu în noapte, Atilla pleacă. În momentul în care ajunge în dreptul casei lui Karsu, o vede privind înregistrările pe care i le-a lăsat. Karsu plânge, iar Atilla, cu ochii în lacrimi, privește pentru câteva clipe spre ea înainte de a se îndepărta.

Distribuie pe:
Scroll to Top