Duygu Mercan s-a născut la 1 noiembrie 1991 în Istanbul. La vârsta de 19 ani s-a mutat la Londra pentru a urma studiile universitare. Pe lângă facultate, a urmat și cursuri de actorie, dezvoltându-și astfel pasiunea pentru acest domeniu.
După absolvire, a rămas în Londra, unde a lucrat într-o companie de finanțe. În această perioadă revenea ocazional în Istanbul, iar prin intermediul apropiaților a atras atenția unor producători. După aproximativ cinci ani a obținut cetățenia britanică însă, deși își construise o viață stabilă acolo, o oportunitate neașteptată i-a schimbat parcursul. A primit un telefon de la o companie de producție care a invitat-o în Turcia pentru filmările unui proiect. Considerând acest lucru o șansă importantă, a acceptat oferta, și-a suspendat colaborările cu agențiile din Londra și s-a mutat definitiv la Istanbul. În total, a locuit 11 ani în Anglia.
În aprilie 2021, a debutat în cinematografie cu un rol secundar în filmul „Doctorul relațiilor” (İlişki Doktoru), unde a interpretat personajul İlayda. Personajul său a fost apreciat de public, iar acest lucru i-a adus un nou rol în filmul „Durata iubirii” (Aşkın Ömrü), unde a jucat unul dintre personajele principale, Melis.

Ulterior, a obținut primul rol principal în filmul de comedie „Jaful” (Soygun). Cariera sa a continuat cu apariții în producții precum „Adevărul lucrurilor” (İşin Aslı), „Ultima șansă” (Son Şans) și „Centru” (Merkez). A jucat, de asemenea, în „Legăturile iubirii” (Aşk Bağları) și alături de Bugra Gulsoy în filmul „Refrenul nopții” (Gecenin Nakaratı). Printre proiectele sale se numără și „Drumuri despărțite – Gülizar” (Gülizar Yol Ayrımı).
Din 2021 până în prezent, actrița a apărut în 9 filme, consolidându-și rapid cariera în industria cinematografică turcă. Primul său serial este “Can Bagi” (Pentru copilul meu) din 2025, unde o interpretează pe Pelin.



