“Inimă de mamă” Episodul 27 – Hasan și Filiz se căsătoresc. Sezonul 2 Rezumat


Filiz ajunge la Urfa împreună cu fiicele sale pentru nunta cu Hasan. În conac domnește o adevărată forfotă, toată lumea fiind prinsă în pregătirile pentru marele eveniment.
Gülnaz, sora lui Hasan, nu ascunde faptul că nu o agreează pe Filiz și face mai multe remarci prin care își exprimă nemulțumirea. Nici Filiz nu este prea încântată de prezența lui Gülnaz, însă amândouă încearcă să păstreze aparențele și să se înțeleagă de dragul nunții.

Bora hotărăște în ultimul moment să participe la nuntă și este surprins să o întâlnească acolo pe Karsu. Aceasta devenise secretara lui după ce fusese angajată la compania sa. Bora este un bărbat distant și exigent, care vorbește foarte puțin și nu obișnuiește să se apropie ușor de oameni. În cele două zile petrecute la Urfa, Karsu îl însoțește la o întâlnire de afaceri. După terminarea acesteia, cei doi profită de timpul liber pentru a descoperi orașul, iar între ei apar câteva momente de apropiere și liniște.

La nuntă este prezent și Kivanc. Se află că acesta și Irmak lucrează împreună, după ce Kivanc și-a deschis propriul local. Cei doi sunt apropiați și se înțeleg foarte bine ca prieteni, însă Kivanc ascunde faptul că are sentimente pentru Irmak. Reîntâlnirea lor în cadrul nunții pare să îi apropie și mai mult.
Între timp, se dezvăluie că Filiz a acceptat propunerea lui Kemal de a căuta dovezi împotriva lui Hasan. În timp ce verifică biroul lui Hasan în speranța că va găsi ceva compromițător, Filiz este surprinsă de Gülnaz. Comportamentul ei îi trezește imediat suspiciuni, iar Gülnaz începe să se întrebe ce anume ascunde Filiz.

Reha află că Karsu a redeschis procesul pentru custodia copiilor și merge direct la ea acasă pentru a-i cere explicații. Karsu, însă, este hotărâtă să își continue lupta și nu intenționează să renunțe. Disperat să afle mai multe despre viața ei, Reha îi cere lui Lale să îl investigheze pe Can, soțul lui Karsu.
Lale pleacă în Olanda și începe să urmărească informațiile despre Can. Ea află hotelul în care este cazat și locurile pe care le frecventează. În cele din urmă, îl întâlnește într-un local și reușește să intre în vorbă cu el. Can o invită la cină în aceeași seară, iar Lale acceptă. Când îl întreabă dacă este căsătorit, acesta neagă și susține că este singur.

Bora rămâne fără asistentă personală și îi propune lui Karsu să preia acest post. La un moment dat, Karsu merge la locuința lui Bora pentru a-i duce câteva documente. Acolo află de la menajeră că Bora nu a fost întotdeauna omul rece și distant pe care îl cunoaște acum. În trecut era vesel și avea o altă viață, însă totul s-a schimbat după moartea fratelui său, care a suferit un atac de cord. Bora a renunțat inclusiv la visul său de a face sport la nivel profesionist pentru a prelua responsabilitățile și afacerile familiei.
La scurt timp după această discuție, Bora apare și îi spune lui Karsu să fie pregătită pentru seară, deoarece trebuie să îl însoțească la un eveniment important, un bal.

La ora stabilită, Bora vine să o ia pe Karsu de acasă. În timpul evenimentului, aceasta reușește să îl facă să vorbească mai mult decât de obicei. Bora este cunoscut pentru faptul că abia dacă le răspundea angajaților atunci când îl salutau, însă în compania lui Karsu începe treptat să se relaxeze. Chiar ajunge să zâmbească de câteva ori, semn că prezența ei începe să îi placă.
A doua zi, cei doi ajung în presa mondenă după ce sunt fotografiați la intrarea în clădirea unde a avut loc balul. Într-unul dintre cadre, Kivanc o ajută pe Karsu să urce scările și o ține de mână. Hande îi arată fotografia lui Reha, iar acesta reacționează cu furie și surprindere, crezând că Bora este noul iubit al lui Karsu.
În altă parte, Türkan are parte de o surpriză atunci când Ayça apare în fața ei cu bagajele. Căsnicia Ayçei se deteriorase tot mai mult după problemele financiare ale soțului său, care ajunsese la faliment. În cele din urmă, cei doi au divorțat, iar Ayça nu mai are unde să meargă.

Gülnaz continuă să fie împotriva căsătoriei dintre Hasan și Filiz. Ea este convinsă că Filiz este interesată doar de banii lui Hasan și că îl va părăsi după ce va obține ceea ce își dorește. Din acest motiv, pune la cale un plan pentru a-i despărți.
Împreună cu fiica sa, Nazlı, Gülnaz merge la Istanbul și se instalează în casa lui Hasan. Ea susține că Nazlı trebuie să urmeze un curs și va rămâne o perioadă acolo. Mai mult, o minte pe Filiz spunându-i că Hasan a insistat ca fiica ei să locuiască la ei și că și ea, Gülnaz, va rămâne pentru o vreme în casă.
Spre finalul episodului, Filiz se întâlnește cu Kemal și îi înmânează câteva documente care îi aparțin lui Hasan, continuând astfel planul prin care încearcă să găsească dovezi împotriva lui.

Distribuie pe:
Scroll to Top