„Inimă de mamă” Episodul 28, rezumat: Lale se îndrăgostește de Can

Hasan îi oferă lui Filiz câteva documente falsificate, pe care aceasta trebuie să le folosească pentru a-l ține pe Kemal ocupat o perioadă. În același timp, se află că Filiz îi i-a spus lui Hasan că Kemal încercase să o convingă să-l trădeze.

Deși Filiz o avertizase, Gülnaz continuă să întindă rufele la uscat în grădină, spre nemulțumirea vecinilor. Unul dintre aceștia vine să-i reproșeze acest lucru și, confundând-o pe Gülnaz cu menajera, provoacă o ceartă.

Filiz hotărăște să organizeze o cină festivă în noua sa locuință. Gülnaz se implică și ea în pregătiri și gătește preparate tradiționale din regiunea de unde provine. Cele două ajung astfel să transforme pregătirile într-o adevărată competiție culinară.
Hasan îl invită la cină și pe Bora. Ayça, care este atrasă de el, profită de ocazie pentru a încerca să se apropie și să poarte cât mai multe discuții cu Bora.

Între timp, în timpul deplasărilor pentru afaceri, Karsu și Bora ajung să se cunoască tot mai bine. Bora începe să renunțe treptat la atitudinea rece pe care o avea față de ea.
După ce revine din străinătate, Lale primește, câteva zile mai târziu, un telefon de la Can. Acesta îi spune că se află în Istanbul și o invită la cină în aceeași seară.

Lale acceptă invitația, iar întâlnirea îi schimbă sentimentele. După cină, cei doi ajung să petreacă noaptea împreună. În dimineața următoare, Can îi mărturisește că o place foarte mult și că își dorește o relație serioasă cu ea. El îi explică faptul că mariajul său cu Karsu este doar unul de conveniență, făcut pentru a o ajuta pe aceasta să obțină custodia copiilor, urmând să divorțeze imediat ce problemele ei vor fi rezolvate.
Lale îi spune că știa deja adevărul despre căsnicia lui cu Karsu. Mai mult, încearcă să-l facă să se răzgândească în privința ajutorului oferit lui Karsu. Ea susține că aceasta nu merită sprijinul lui, deoarece are un iubit bogat și nu este persoana pe care încearcă să o prezinte. Lale încearcă astfel să-l determine pe Can să țină partea lui Reha.

După înscrierea lui Nazlı la curs, biletul pentru plecarea lui Gülnaz este cumpărat. Când află că trebuie să părăsească familia, Gülnaz începe să pretindă că este bolnavă pentru a evita plecarea. Hasan și Filiz decid să o ducă la spital, însă acolo primesc o veste neașteptată: Gülnaz este însărcinată.

Pe de altă parte, Karsu află că Reha le-a spus copiilor tot felul de lucruri false și, incapabilă să-și mai stăpânească nervii, îl atacă pe Reha când acesta vine la companie. Furios că a izbucnit un scandal la firmă, Bora o concediază pe Karsu.

Distribuie pe:
Scroll to Top