“Frați de suflet” Episoadele 115 și 116, rezumat. Dispariția lui Gulayse

Aflând că Mercan și Ali refuză să se căsătorească atât timp cât Barbaros se află în spital, Gülayșe o convinge pe Mercan să facă mai întâi cununia civilă. Ea le sugerează ca petrecerea de nuntă să fie organizată după ce Barbaros se va însănătoși.

Ali îi propune lui Sultan să rămână alături de familia lor, însă aceasta îi spune că nu poate face acest lucru câtă vreme Ragıp face parte din viața lui. Îi cere să aleagă între ea și Ragıp. Ali îi mărturisește că alegerea lui este Sultan și îl internează pe Ragıp într-un centru de dezalcoolizare. De asemenea, îi promite că, dacă va urma tratamentul și se va recupera, îl va ajuta să își găsească un loc de muncă și o locuință. Ragıp acceptă condițiile.

Ziua mult așteptată a cununiei lui Ali și Mercan sosește în sfârșit, iar ceremonia este pregătită la casa lui Mümtaz. În drum spre eveniment, Gülayșe este răpită de Turgut. În timpul ceremoniei, Kara primește un apel de pe telefonul ei. Turgut îi transmite un ultimatum: are la dispoziție 24 de ore pentru a i-o preda pe Sultan în schimbul lui Gülayșe. În urma acestei vești șocante, ceremonia este oprită, iar toți se întorc acasă. Temându-se că familia ar putea ceda șantajului, Sultan fuge.

În același timp, Barbaros se trezește din comă. Însă femeia care i-a fost alături zi și noapte și care i-a oferit puterea de a lupta pentru viață nu mai este de găsit.
Refuzând să mai rămână în spital, Barbaros cere să fie dus la conac. Cemal îl asigură că va face tot posibilul pentru a o găsi pe Gülayșe. Între timp, Kara o găsește pe Sultan și o aduce înapoi. Ali și ceilalți îi explică faptul că nu intenționează să o dea lui Turgut și că vor face tot ce le stă în putere pentru a o salva pe Gülayșe.

Distribuie pe:
Scroll to Top