“Căderea regelui” Episodul 58, rezumat. Cengiz o cere pe Emine în căsătorie

Cengiz îi face lui Emine o cerere în căsătorie, iar exact în acel moment Neslihan și Semih îi surprind discutând. Cei doi se bucură sincer pentru ei, deoarece îi apreciază și îi consideră oameni muncitori și de încredere. Semih vorbește separat cu Cengiz, iar Neslihan cu Emine, asigurându-i că îi vor sprijini pentru ca nunta să fie organizată așa cum trebuie. Cum Cengiz nu are familie aproape, Semih și Neslihan hotărăsc să îi fie alături și să se ocupe ei de pregătirile pentru căsătorie.

Plină de emoție, Emine vrea să îi dea vestea lui Fadime. Aflând că aceasta este la club împreună cu Gulay, merge imediat acolo. În timp ce le povestește că a fost cerută de soție de către Cengiz, își fac apariția Kenan și Semih. Kenan aflase deja de la Semih că Cengiz vrea să se căsătorească, iar când o vede pe Emine, Semih îi spune că ea este viitoarea mireasă. Emine și Fadi sunt îngrijorate că tatăl lor ar putea provoca probleme la nuntă. Kenan le liniștește și le promite că va vorbi personal cu Memduh pentru a evita orice conflict. În urma discuției, Kenan și Memduh ajung la o înțelegere: Kenan îi oferă bani pentru cheltuielile nunții, iar Memduh acceptă să se ocupe de organizarea evenimentului.

Distribuie pe:
Scroll to Top