Vinovați de iubire episodul 9 (rezumat) Han îi dezvăluie lui Inci o parte din secretele familiei lui

11,691

Han merge acasă la Inci și o cere în căsătorie de la bunicul ei. Memduh îi răspunde că el nu are o fată de dat unor oameni ca ei. Han îl întreabă ce fel de oameni sunt ei iar Memduh îi spune că atât el cât familia lui sunt toți nebuni. Cu toate acestea, Han nu îi spune că el și Inci sunt deja căsătoriți și pleacă foarte necăjit. După ce el pleacă, Memduh o întreabă pe Inci de când sunt împreună. Ea îi spune că îl iubește pe Han și sunt împreună de ceva timp.

Gulben îi dă verigheta lui Han și îi spune că oricum el și-a ales deja calea și ea nu mai poate face nimic. El îi spune că nu trebuie sa fie și ea ca Safiye și o încurajează să lupte pentru dragostea ei.

A doua zi dimineața, Memduh merge la ușa lui Han și de față cu Safiye și cu Gulben îi dă banii care i-a plătit pentru studiile lui Ege. Pe deasupra, îi spune lui Safiye că Han a avut nerușinarea să îi ceară mâna lui Inci.
Safiye îi reproșează lui Han că le-a mințit când le-a promis că nu se va căsători cu Inci și îl avertizează că nu va accepta niciodată acest lucru.

Furioasă, Inci îl așteaptă pe Han afară și îl întreabă de ce a pus-o în acea situație. El îi spune că a mers să o ceară de la bunicul ei pentru ca atunci când va afla de căsătoria lor sa îi fie mai ușor.

Safiye face o prăjitură pentru Memduh de bucurie că acesta nu a acceptat ca Inci să se căsătorească cu Han. Chiar dacă el a refuzat prăjitura, Safiye se bucură că nu o place nici pe ea nici pe familia ei, in felul acesta e sigură că își va ține nepoata departe de ei.

Ege și Neriman se ceartă la școală. După ce el își dă seama că a greșit pentru că a pus-o într-o situație jenantă de față cu colegii ei, Ege se mută din nou cu ea în bancă și işi cere iertare de la ea în văzul întregii clase.

Gulben îi trimite lui Esat un mesaj în care îi scrie că îl așteaptă la o ceainărie aproape de casa ei. Esat nu vrea să o jignească și merge să se întâlnească cu ea. Pentru a putea pleca de acasă, Gulben îi pune lui Safiye somnifer în cafea, însă când ajunge în stradă își dă seama că singură nu va putea ajunge acolo și îl roagă pe Bayram, portarul casei să o conducă, dar îi cere să nu spună nimănui că a văzut-o. Când Gulben îi spune că se întâlnește cu Esat, Bayram, care este îndrăgostit de ea in secret, se întristează.
Esat işi da seama că ea l-a înțeles greșit și regretă că i-a dat speranțe.

Neriman află de la Ege că Han și Inci s-au căsătorit. Ea îi spune lui Han că a făcut o mare greșeală și este sigură că atunci când Inci va afla că toți din familie sunt bolnavi mintal, va fugi. În noaptea aceea, Han merge din nou la tomberonul de gunoi de pe plajă. Ca de obicei, își duce manechinul cu el pe care îl consideră fosta lui profesoară. El îi vorbește despre Inci. Îi spune că după ea, Inci a fost a doua persoană care l-a întrebat dacă este bine atunci când au avut accidentul de mașină iar Inci a stat toată noaptea lângă el în spital. În același timp, Han își amintește o scenă din copilărie când a fost rănit după o bătaie cu colegii lui, iar profesoara l-a intrebat dacă este bine și i-a pansat rănile.

Uygar află că Inci s-a căsătorit în secret și noaptea târziu merge să îi spună bunicului ei. Han îl găsește pe scări și furios îl urcă în mașina lui și îl duce la groapa de gunoi de pe plajă. Vrând să îl sperie se preface că îl împușcă cu un pistol dar până la urmă îi arată că era un pistol cu apă.
Uygar îi promite că o va lăsa în pace pe Inci și că va pleca departe, dar, mai târziu, le spune lui Bekir și lui Esra că Han este un om periculos și le povestește că l-a dus într-un loc unde era mult gunoi și că l-a amenințat.
A doua zi, Esra merge la companie să vorbească cu Han. Ea urmărește să vadă dacă este adevărat ce i-a spus Uygar. Îi spune că Uygar și-a dat demisia de la locul de muncă și îl întreabă dacă are vreo legătură cu asta. Îi mai spune că Uygar i-a povestit ce s-a întâmplat noaptea trecută dar Han nu recunoaște nimic decât că l-a împiedicat pe Uygar să meargă din nou noaptea la ușa lui Inci.

Esat este deranjat de mesajele insistente ale lui Gulben și merge să vorbească cu ea. El o sună când ajunge aproape de casa ei și o cheamă afară pentru a discuta ceva cu ea. Îi spune că nu vrea ca ea să îi mai trimită mesaje și fiindcă ea nu înțelege îi spune că el nu o iubește și îi pare rău că a lăsat-o să înțeleagă greșit. Gulben este foarte rănită. Safiye aude discuția lor și pentru a o pedepsi îi aruncă toate cărțile pe fereastră. Supărată, Gulben merge la dulapul în care erau rochiile mamei lor și pe care Safiye le îmbrăca și furioasă îi spune că acelea i-au tulburat mintea și le aruncă toate pe geam. Gulben coboară să își ia cărțile dar când ajunge în stradă renunță. Inci și Memduh văd toată scena. Mai târziu, Inci o întâlnește pe Gulben pe scări și observă că avea mâinile iritate. Când Inci îi oferă o cremă cu care să se dea pe mâini, Gulben acceptă ajutorul și îi mulțumește.

Când se întoarce acasă, Han cumpără aceleași cărți pentru Gulben, iar lui Safiye îi cumpără câteva rochii dar ea le refuză și îi spune că își va coase o rochie dintr-un material care a fost al mamei lor.

Han pune rochiile mamei sale și cărțile care erau aruncate în stradă în saci și o cheamă pe Inci. Îi spune că vrea să nu mai ascundă nimic de ea și o duce în camera de la etaj unde Gulben și Safiye depozitau sacii cu obiecte murdare. Han îi spune lui Inci: “Aceasta este viața mea”.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.