Vinovați de iubire episodul 10 (rezumat) Fostul iubit al lui Safiye se întoarce după mulți ani în oraș

13,873

Han este îngrijorat de ce va crede Inci după ce a văzut apartamentul de la etaj, dar spre surprinderea lui, Inci îl îmbrățișează și îi spune că acum nu mai este singur și că ea îl va sprijini pentru a-și putea îngriji familia. Totuși, el nu îi spune nimic despre cearceafurile lui Gülben, îi spune doar că acei saci sunt plini cu gunoi și cu lucruri vechi pe care surorile lui au obiceiul de a le strânge.

Întrucât profesorul de literatură de la școală este bolnav, se răspândește vestea că va veni un nou profesor. Se aude că este cineva care cântă la un instrument muzical.

Ege o convinge pe Neriman să plece de la școală în timpul studiilor. Merg pe plajă, mănâncă împreună și se plimbă cu bicicleta. Pentru prima dată Neriman se simte liberă.

La companie, Esat îi spune lui Han despre ce s-a întâmplat cu Gülben. El a crezut că a fost nepoliticos cu fata și a fost supărat toată noaptea. Han își dă seama că Esat nu are nicio vină. A doua zi, Esat merge din nou la Gulben și își cere scuze pentru că înainte cu o zi a fost nepoliticos cu ea. Gülben îl înțelege greșit din nou și crede că Han este cel care vrea să împiedice relația lor.
Han îi spune lui Gulben că l-a înțeles greșit pe Esat și că el nu o iubește fiindcă iubește pe altcineva. Ea își dă seama că este vorba de Esra.

Gülben și Safiye se ceartă. Supărată, Safiye nu gătește nimic toată ziua. Pentru a o convinge că a greșit, Han invită toată familia la cină în oraș. Chiar dacă la început Gülben nu vrea să meargă, se răzgândește când aude că Han a invitat-o pe İnci. Pentru prima dată, İnci nu-l minte pe bunicul ei cu privire la motivul plecării și îi spune că va lua cina cu Han. Memduh încă este supărat pe ea și nu îi vorbește.
Gulben o urăște pe Inci fiindcă este prietenă cu Esra.
La restaurant, Gülben se comportă urât cu İnci, dar Inci încearcă să se înțeleagă cu ea cât de mult poate. În timp ce o ajută pe Gülben să curețe apa pe care a vărsat-o pe rochie, Inci este șocată de ceea ce îi spune despre Esat.

Safiye rămâne singură acasă. Din cauza unei furtuni, la un moment dat s-a întrerupt curentul electric. De teamă, Safiye iese afară pe hol unde își așteaptă familia să se întoarcă din oraș.
Memduh o găsește plângând și i se face milă de ea. În ciuda neînțelegerilor dintre ei, el stă de vorbă cu ea până se calmează.

Când era la liceu, Safiye avea un iubit pe nume Naci cu care avea de gând să se căsătorească. Într-o zi, când erau în stația de autobuz, mama ei îi vede și foarte furioasă merge spre ei. Safiye îl grăbește pe Naci să plece cât mai repede și din neatenție îl împinge iar el este lovit de un autobuz. Atât mama ei, cât și ea sunt șocate în acel moment. În acea zi afară ploua mult și fulgera. De aceea, lui Safiye îi este frică de ploaie și de fulgere.

Gülben continuă să îi trimită mesaje lui Esat. Esat îi arată mesajele lui Han. În acel moment, Han asculta un program live la radio transmis de Esra și İnci. Gulben intră în discuție cu Esra și o acuză că a sedus iubitul altcuiva. Esra işi da seama că este sora lui Han. Atât Han, cât și Esat aud această discuție.
Mai târziu, Han încearcă să vorbească cu Gülben și să o convingă să vadă un psiholog, dar nu ajută la nimic. A doua zi dimineață, Gülben vine la ușa casei lui Esat. Esat este foarte surprins când o vede.

Noul profesor de literatură al lui Neriman se mută în camera hotelului vizavi de apartamentul lor, cu o mulțime de cutii și valize. Neriman îl vede și îi face semn cu mâna. Safiye rămâne șocată când îl vede și trage repede draperiile la geam. Din cicatricea de pe mâna bărbatului, înțelegem că el este Naci, iubitul din liceu al lui Safiye.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.