Serialul “Totul pentru familia mea” a ajuns la marele final

13,165

Serialul “Totul pentru familia mea” care a adus pe ecran legăturile de familie și puterea iubirii și a solidarității prin ochii tinerei generații, s-a terminat pe 8 iunie, după 4 sezoane de succes și 132 de episoade.

.

Echipa care a fost ca o familie timp de patru ani, a filmat episodul final cu lacrimi în ochi.

“Unde speranţele cresc, miracolele înfloresc…” este sloganul ultimului episod.

În episodul final, tinerii care experimentează emoțiile examenului, sunt entuziasmați de universitățile la care au intrat și de viitorul lor.
Omer și Süsen se casatoresc iar Berk și Aybike întâmpină primul lor copil.

În timp ce Ogulcan trăiește bucuria de a-și atinge visele, lucrurile merg bine si pentru Orhan. Emel este fericită să realizeze un alt vis iar Akif ia o decizie importantă pentru viața sa.

Cuvintele prin care actorul Bilal Yigit Kocak și-a luat rămas bun de la public, de la echipă și de la personajul Omer pe care l-a interpretat timp de 4 ani, cu un talent impresionant :
“Am ajuns la sfârșitul poveștii noastre. Știam că într-o zi voi scrie aceste cuvinte, dar nu m-am gândit niciodată că va fi atât de dificil. Oricât aș mulțumi publicului nostru pentru dragostea și sprijinul pe care ni le-ați oferit 4 ani, ar fi prea puțin .
M-ați făcut să experimentez lucruri frumoase pe care nu mi le-aș fi imaginat niciodată. Sunt cel mai fericit om din lume să fiu oaspete în casele și inimile voastre. Dacă am greșit cu ceva, îmi cer scuze. Ne vedem în povești noi.

Dragă echipă de platou, regizorii noștri, producătorul nostru și toți colegii mei muncitori, indiferent ce aș scrie, nu voi putea să-mi exprim sentimentele. Am devenit o echipă, am devenit o familie, un cămin unul pentru celălalt, timp de 4 ani. Toți aveți un loc special în inima mea. Vă iubesc mult pe toți ❤️

Să vorbim despre viteazul meu Ömer Eren
ESTE TIMPUL SĂ FII FERICIT!
Am obosit foarte mult, am trecut prin multe împreună. Dar le-am depășit pe toate. Pentru că promisiunea făcută de noi este ținută.
Mă bucur că drumurile noastre s-au intersectat, îmi va fi dor de tine. Mi-ai fost încredințat până acum, de acum ești încredințat publicului nostru.
Când mă voi uita în urmă ani mai târziu, voi fi mereu mândru de tine.

Ne vedem în alte lumi
JOCUL CONTINUĂ”

Partenerei sale din serial, Lizge Comert, care a jucat rolul lui Susen, actorul i-a scris pe Instagram:
“Patru ani câte am trăit, câte…Am crescut împreună, am învățat împreună. Îți mulțumesc pentru că întotdeauna ai fost lângă mine, ai fost cel mai mare sprijin al meu și nu m-ai lăsat singur niciodată în această călătorie. Ce bine că ni s-au intersectat drumurile. Ce bine că am trăit împreună cu tine lucrurile ce le-am trăit în această aventură. Ce bine că exiști.🤍

Răspunsul actriței a fost: “Eu îți mulțumesc. Ce bine că ai fost tu… De fiecare dată îmi scot pălăria în fața talentului tău. Ce bine🤍”

Medicii recomandă să te ferești de aceste 6 alimente dacă ai hipertensiune arterială

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.