Când nimeni nu mai spera la o minune, Nilay își revine surprinzător și, după o săptămână de recuperare, se întoarce acasă, la conac.
Dorind să-i mulțumească pentru sprijinul oferit, Firaz îl invită pe Ilhami la cină. În același timp, încearcă să afle dacă acesta are sentimente pentru Nursema. În timpul discuției, Ilhami mărturisește că și-a închis inima după moartea logodnicei sale. El povestește că femeia pe care o iubea și-a pierdut viața într-un accident de mașină chiar în ziua nunții lor, în drum spre ceremonia de căsătorie.
Observând tristețea lui Firaz, Ilhami îl întreabă ce îl apasă. După ezitări, Firaz recunoaște că s-a îndrăgostit de Nursema și că suferă din cauza acestei iubiri. Deși Ilhami îl încurajează să-i spună adevărul, Firaz explică faptul că Nursema are sentimente pentru altcineva, fără să dezvăluie că acel bărbat este chiar Ilhami.
În același timp, Meryem o întreabă pe Nursema dacă între ea și Firaz există mai mult decât o simplă prietenie. Nursema neagă și îi mărturisește că, de fapt, s-a îndrăgostit de Ilhami. Ea îl descrie ca fiind elegant, rezervat, respectuos și bun, însă este convinsă că el nu îi împărtășește sentimentele. Meryem o sfătuiește să facă ea primul pas.
A doua zi, Nursema îl întreabă pe Firaz dacă a discutat cu Ilhami despre ea. Firaz încearcă să o avertizeze și îi povestește drama trăită de Ilhami, explicând că acesta a ales să țină dragostea departe de viața sa. Totuși, Nursema nu renunță și crede că lucrurile s-ar putea schimba dacă Ilhami s-ar îndrăgosti din nou. Ea îl roagă pe Firaz să le organizeze o întâlnire, iar acesta acceptă. Cu toate acestea, întâlnirea nu decurge așa cum spera Nursema, deoarece Firaz nu le oferă nicio ocazie să rămână singuri.
Metehan îi vorbește lui Omer despre situația dificilă a lui Mine, care a fost nevoită să se refugieze în casa lor. Omer decide să o ajute, oferindu-i cazare într-unul dintre hotelurile familiei și promițând să discute cu rudele ei. După câteva zile, el reușește să rezolve conflictul, iar Mine se împacă cu familia și revine acasă.
Kıvılcım își continuă proiectul de pe YouTube și aduce în emisiune o persoană care a trecut prin experiența hărțuirii la locul de muncă.
Între timp, Fatih îi pregătește lui Doğa o surpriză și o invită într-o scurtă vacanță la munte, unde petrec clipe frumoase împreună.
Pe un alt plan, Işıl, vechea prietenă a lui Alev, candidează pentru postul de manager al noului hotel boutique cumpărat de Abdullah, anunțând începutul unor noi intrigi și întâmplări neașteptate.



