“Leyla” episodul 60, rezumat. Mama lui Nur se mută la conac

Leyla se întoarce la conac după căsătoria cu Civan, iar familia îi întâmpină cu felicitări. Cu toate acestea, în spatele zâmbetelor persistă o întrebare nerostită: care este, de fapt, motivul acestei căsătorii pripite și ținute în taină? Simțind că ceva nu este bine, Tufan îl ia deoparte pe Civan dar băiatul îi spune doar că Nur a intervenit între ei să îi despartă și au decis că mariajul este cea mai bună soluție pentru a fi lăsați în pace.

Nur o ia pe Leyla deoparte și o amenință din nou aducând în discuție persoanele dragi ei. Leyla nu cedează și îi spune că va plăti pentru tot. La rândul lui, Civan o avertizează pe Nur că, dacă va mai încerca să le facă rău celor dragi lui, va avea de-a face cu el. Totuși, el își dorește să pună capăt conflictului dintre cele două și le cere să promită că vor renunța la jocuri și intrigi, altfel îl vor pierde. De ochii lui, amândouă își cer scuze și promit că vor înceta.

Tufan își exprimă dorința de a le organiza o nuntă iar Nur adoptă o atitudine conciliantă, prefăcându-se că o acceptă pe Leyla ca noră, de dragul fericirii fiului ei. Însă nici nu apucă bine să treacă peste acest șoc, că apare altul: Mali sosește la conac însoțit de mama ei. Femeia se prezintă drept mătușa lui Nur și a lui Mali, revenită din străinătate după o lungă perioadă de înstrăinare. Invitația Leylei de a rămâne la conac pe durata șederii în Istanbul îi pune pe toți în fața faptului împlinit, fără posibilitatea de a se opune. Tufan și Selman privesc situația cu suspiciune, întrebându-se dacă nu cumva această apariție ascunde un plan de-al lui Nur.

Conștient că nu poate avea încredere nici în Nur, nici în Leyla, Civan încearcă să prevină noi conflicte. O roagă pe Guzide să discute cu Leyla și să o convingă să renunțe la dorința de răzbunare, iar pe Kursat îl trimite la Sema și Fidan, pentru a se asigura că Nur nu va mai încerca nimic împotriva lor.

Distribuie pe:
Scroll to Top