Leyla episodul 17 rezumat. Civan porneste in cautarea Leylei

Civan îi dezvăluie bucătăresei Ela că Leyla trăiește. Vizibil afectat, îi mărturisește cât de adânc l-a marcat minciuna care l-a făcut să creadă, ani la rând, că a pierdut-o pentru totdeauna. Îi spune că din teamă să nu mai sufere o altă despărțire dureroasă, a început să se transforme în omul pe care credea că familia adoptivă și-l dorește: recunoscător, supus, fără pretenții. A luat decizii care nu îi aparțineau și treptat s-a îndepărtat de ceea ce își dorea cu adevărat. Acum se simte rătăcit, nesigur de identitatea lui, de dorințele și visurile sale. Iar totul, spune el, a pornit de la acea minciună.

Leyla îl ascultă cu atenție și îi spune că va fi lângă el în momentul în care va porni să o caute. Civan primește cu recunoștință sprijinul ei și se liniștește la gândul că nu va înfrunta singur acel pas. Hotărât să afle adevărul, merge la Guzide și o întreabă direct unde o poate găsi pe Leyla. Femeia îi dă adresa lui Inci, explicând că nu știe nimic despre familia care a adoptat-o, nu are niciun nume, doar acea locație.

Civan pleacă într-acolo împreună cu Leyla. Pe drum, ea îl întreabă ce i-ar spune dacă ar avea-o în față. Întrebarea deschide o discuție sinceră și plină de emoție. El își exprimă dorul, regretele și zbuciumul interior, fără să realizeze că își deschide sufletul chiar în fața celei pe care o caută. Leyla îl ascultă coplesita, dar își păstrează secretul.

La adresa primită, speranțele lui se năruie: o vecină le spune că tânăra care locuia acolo s-a mutat. Femeia o recunoaște pe Leyla, amintindu-și că fusese în vizită cu o zi înainte, însă Leyla reușește să ascundă acest detaliu de Civan.

Întors acasă, Civan îi spune lui Tufan că i-a urmat sfatul și și-a ascultat inima. Este convins că nu își dorește să se căsătorească cu Ceren. Totuși, îl roagă să nu îi spună încă lui Nur, fiind sigur că ea nu îi va înțelege hotărârea.

Distribuie pe:
Scroll to Top