Nur îl presează pe Mali cu amenințări, cerându-i să-l elimine pe Neco. Însă Mali refuză categoric și scoate la lumină secretul pe care l-a ascuns ani întregi: o înregistrare video care surprinde momentul în care Nur l-a ucis pe Hilmi și pe care o va folosi dacă îl mai amenință. El dezvăluie că niciodată nu a avut cu adevărat încredere în Nur și că, în tot acest timp, doar s-a prefăcut că crede în iubirea ei.
Din umbră, Leyla urmărește întreaga scenă și își dă seama că telefonul lui Mali ascunde ceva important, mai ales când o vede pe Nur încercând disperată să pună mâna pe el. Hotărâtă să afle adevărul, Leyla îl urmărește pe Mali, însă nu reușește să-i fure telefonul. Prevăzător, el își cumpără un alt telefon apoi merge la un depozit unde, cel mai probabil, îl ascunde pe cel cu înregistrarea. Leyla pătrunde în depozit, dar printre sutele de cutii, găsirea dispozitivului devine aproape imposibilă.
Încolțită și simțind că pierde controlul asupra tuturor lucrurilor, inclusiv asupra lui Mali, Nur își pune ultima speranță în averea tatălui ei și pornește în căutarea vilei acestuia.
În același timp, Nur încearcă să-l convingă pe Mali că indiferent de conflictele dintre ei, încă se pot baza unul pe celălalt. Ea îi propune să lase trecutul în urmă și să înceapă o nouă viață departe de toți. Planul ei este unul periculos: împreună cu Mali vrea să-i însceneze lui Tufan moartea Leylei. Dar, în stilul ei imprevizibil, Nur pregătește în secret și o lovitură împotriva lui Mali.



