“La marginea lumii” episodul 66, rezumat

Odată cu venirea lui Fikriye, izbucnește un nou conflict în casă între cele două cuscre, care nu se pot suporta. La un moment dat, Fikriye observă o fotografie de familie în care apare și Halis alături de ceilalți. Astfel, aflăm că el este bărbatul care văzuse fotografia Alyei împreună cu soțul ei în Canada. De aici apare întrebarea dacă nu cumva are vreo legătură cu accidentul lui Boran.

Erol vorbește cu Nare despre faptul că divorțul ei ar putea dura ani întregi, mai ales dacă Ozkan susține că vrea să-și salveze căsnicia, și o sfătuiește să fie foarte atentă la fiecare pas pe care îl face. Și Cihan o avertizează, într-un mod mai direct, să stea departe de Sahin, adăugând că nici după divorț nu ar putea fi împreună. Ea ar rămâne prinsă între familii, iar el nu ar mai putea să o protejeze. Cu toate acestea, Nare nu se lasă descurajată de aceste avertismente.

Sadakat află că Alya nu l-a circumcis pe Deniz și intervine imediat, insistând asupra unei ceremonii grandioase, pe măsura familiei Albora.

Mine se bucură de vestea sarcinii și vede în asta o oportunitate nu doar de a-l ține pe Cihan aproape, ci și de a ajunge să se căsătorească cu el.

Prin intermediul lui Fikriye, Alya află că Sadakat plănuiește să-l elimine pe Uğur. Ea încearcă să-l ajute, însă lucrurile scapă de sub control, iar în ultimul moment el reușește să scape. Cihan ar fi putut să-l împuște, dar pentru Alya nu o face, gest care demonstrează încă o dată cât de importantă este ea pentru el. Sadakat observă și ea influența pe care Alya o are asupra lui și, tocmai de aceea, încearcă să preia controlul situației pentru a preveni orice risc ca secretul ei să fie dezvăluit.

Distribuie pe:
Scroll to Top