Kaya, fără pic de entuziasm, încearcă să nu o dezamăgească pe Ipek și reia pregătirile pentru nunta lor. Dar, Cihan nu poate accepta gândul că nepotul său va fi crescut de Demir și este hotărât să nu mai amâne dezvăluirea adevărului care va schimba pentru totdeauna destinele lui Kaya și Zerrin. Însă Zerrin știe că, în clipa în care se va afla că Kaya este tatăl copilului ei, asupra lor se vor abate pericole uriașe. De aceea, ia singură o decizie dificilă: să plece în străinătate până când Demir va accepta să divorțeze. Până atunci, Kaya nu trebuie să afle că este tatăl copilului.
Zerrin își împărtășește planul familiei și împreună reușesc să-l convingă pe Cihan să o ajute și să îi asigure protecția de care are nevoie împotriva lui Demir. Chiar și Fidan este de acord cu această hotărâre. După ce a aflat tot răul pe care l-a făcut Ecmel, ea s-a schimbat. Nu îl mai sprijină orbește, ci a ales să fie alături de copiii ei.
Sahin este externat din spital și, deși nu își dorește să locuiască sub același acoperiș cu Ecmel, decide să se întoarcă la conac. Este hotărât să nu îi lase acestuia nici afacerea familiei, nici moștenirea care le aparține. Nare revine și ea acasă, alături de soțul ei.
Între timp, Ecmel merge la conac pentru a sta de vorbă cu Boran. Deși restul familiei încearcă să-l alunge, Boran acceptă să îl asculte. Cuprins de remușcări, Ecmel își exprimă regretul pentru tot răul pe care i l-a făcut și îi cere iertare.
Sahin și Zerrin merg și ei să își vadă fratele mai mare, însă sunt primiți cu ostilitate. Boran îi alungă, spunând că nu vrea să aibă nicio legătură cu copiii celui care a încercat să-l ucidă. Mai mult, îi reproșează lui Nare că s-a căsătorit cu fiul dușmanului său și încearcă să o oblige să divorțeze de el. Bineînțeles că Sadakat îl instigă împotriva lor.



