„Inimă de mamă” – Episodul 19, rezumat. Filiz află că Hasan este tatăl lui Atilla

Karsu, care nu îl cunoaște pe Hasan, îl primește cu amabilitate pe noul comerciant din cartier. În schimb, Atilla este profund surprins de apariția lui. Mai târziu, acesta merge la magazin pentru a avea o discuție între patru ochi cu tatăl său. Atilla îl întreabă de ce a ales să deschidă un magazin de kebab, iar Hasan îi explică faptul că și-a vândut afacerea și că își dorește ca, de acum înainte, să ducă un trai simplu și să câștige bani prin muncă cinstită. El mai spune că se gândea de mult timp să înceapă o astfel de activitate. Atilla rămâne suspicios și îi mărturisește că nu crede că acesta este adevăratul motiv și îl avertizează să stea departe de Karsu.

Cu toate că îi este extrem de greu, Irmak decide să predea toate dovezile pe care le deține și îl denunță pe Adnan. Cei doi ajung să aibă o confruntare, iar Irmak îi spune direct lui Adnan că ea este persoana care l-a denunțat.

Între timp, Atilla o anunță pe Lale că va locui în casa lui Mert până când divorțul lor va fi încheiat. După ce Atilla pleacă, Lale este copleșită de supărare și îi povestește lui Reha despre cele întâmplate.
Reha este convinsă că, după divorț, Atilla se va întoarce la Karsu și începe să caute soluții pentru a împiedica acest lucru. Una dintre ideile sale este să apeleze la Hasan. Reha îi spune acestuia că Atilla i-a rănit sora prin hotărârea de a divorța și îi cere să facă ceva pentru a-l determina pe Atilla să renunțe la divorț. Hasan îi dă însă un răspuns neașteptat: nu intenționează să se mai amestece în viața fiului său.

Karsu merge să-l viziteze pe Hasan și îi aduce un cadou de bun venit – o carte. Hasan refuză darul, explicându-i că nu obișnuiește să citească. Deranjată de atitudinea lui, Karsu lasă totuși cartea pe masă și pleacă supărată.
Pe drum, în apropierea librăriei, Karsu este întâlnită de Atilla. Ea îi povestește despre comportamentul lui Hasan și spune că nu înțelege de ce acesta se poartă atât de rece cu ea. Atunci, Atilla îi dezvăluie că Hasan este tatăl său. Șocată de această veste, Karsu se întoarce imediat la magazin pentru a discuta cu Hasan. Ea are o discuție dură cu el, apoi pleacă.

Mai târziu, Filiz ajunge la magazinul lui Hasan, la invitația acestuia. El vrea ca ea să guste preparatele pe care le-a pregătit înainte de deschiderea oficială a localului și să-i spună ce părere are.
Karsu o observă pe Filiz intrând în magazinul lui Hasan și o urmărește. Când își dă seama că bărbatul cu care se întâlnește mama sa este chiar tatăl lui Atilla, merge după Filiz. În momentul în care Filiz încearcă să-i facă cunoștință cu Hasan, Karsu nu mai poate păstra secretul și îi dezvăluie mamei sale adevărul despre acesta.

Distribuie pe:
Scroll to Top