Hande Soral revine într-un nou serial! Ar putea juca din nou alături de Ilayda Alisan, după Frați de suflet

Pregătirile pentru noul serial al postului TRT1, „Evlilik Güzeldir” („Căsătoria este frumoasă”), sunt în plină desfășurare. Distribuția nu a fost încă anunțată oficial, însă presa din Turcia scrie că primele nume aflate în negocieri pentru proiect sunt Hande Soral, Emre Bey, İlayda Alişan și Seçkin Özdemir.

Hande Soral, care a fost văzută cel mai recent în serialul „Gassal”, ar fi ajuns la un acord pentru a interpreta rolul principal feminin, Zeynep, în noua producție realizată de Greative Film pentru TRT1. Serialul este produs de Zafer Yiğit și Ahmet Şevki Peker și va fi regizat de Şafak Bal.

„Evlilik Güzeldir” spune povestea lui Mesut Bahtiyar, un ofițer de stare civilă a cărui cea mai mare dorință este să-și vadă măritate cele cinci fiice. Mesut locuiește împreună cu mama sa, Safiye, cu cumnatul său Servet – rămas alături de familie după moartea soției sale – și cu fiicele sale: Zeynep, Nergis, Aslı, Yasemin și Bahar. În jurul acestei familii numeroase se va construi întreaga acțiune a serialului.

Personajul Zeynep, interpretat de Hande Soral, este fiica cea mare a familiei. După moartea mamei sale, ea își asumă responsabilitatea de a avea grijă de frații și surorile sale, fiind o tânără altruistă și devotată. În același timp, Zeynep poartă în suflet o poveste de dragoste rămasă neterminată cu Murat, iubirea din trecut care îi va marca destinul. Rolul lui Murat i-a fost oferit lui Seçkin Özdemir.

Alături de ei, producătorii îi doresc în distribuție și pe Emre Bey și İlayda Alişan, care se află în negocieri pentru rolurile Sinan și Yasemin.

Dacă se va ajunge la o înțelegere, publicul le va vedea din nou pe Hande Soral și İlayda Alişan împreună pe micul ecran, în rolul a două surori. Cele două actrițe au mai interpretat surori și în serialul „Frați de suflet”, iar o nouă colaborare este așteptată cu interes de fanii lor.

Serialul este unul dintre proiectele pe care TRT1 le pregătește pentru noul sezon, iar în perioada următoare este de așteptat ca distribuția să fie definitivată și anunțată oficial.

Distribuie pe:
Scroll to Top