Eșref continuă să-și intimideze dușmanii chiar și din închisoare, prin autoritatea pe care și-a construit-o, în timp ce Nisan urcă rapid treptele faimei.
În lipsa lui Eșref, prietenii săi încearcă să facă față situației, însă Gurdal refuză să se atingă de banii pe care acesta i-a lăsat. Convins că Eșref i-a abandonat pentru Nisan, el nu bănuiește că, în realitate, prietenul său a sacrificat totul pentru a-i proteja de Kadir.
Deși a reușit să obțină ceea ce și-a dorit, Kadir simte că îi lipsește ceva esențial: respectul celor din jur. Orbit de setea de putere, începe să caute noi alianțe, riscând să-i îndepărteze pe Yetimler de principiile care i-au unit până acum.
Între timp, un nou dușman găsește o modalitate de a-l lovi pe Eșref, amenințându-l prin Nisan. Hotărât să o protejeze, Eșref evadează pentru câteva ore, cu un singur scop: să înlăture pericolul care o pândește pe femeia iubită și să o poată vedea măcar de la distanță.
Pe măsură ce ziua procesului se apropie, Cigdem se pregătește să depună mărturie. Planurile îi sunt însă date peste cap de un telefon neașteptat. O femeie misterioasă, care îi cunoaște trecutul și deține dovezi împotriva ei, îi cere să îl salveze pe Eșref. Constrânsă de amenințări, Cigdem declară în fața instanței că Eșref a împușcat-o pe Nimet în legitimă apărare.
Mărturia ei schimbă cursul procesului, iar Eșref este eliberat, urmând să fie judecat în libertate.
În continuare găsiți cele mai recente rezumate ale noastre. Lectură plăcută!
- „Inimă de mamă” Episodul 25, rezumat: Hulya reușește să o facă geloasă pe Filiz

- Biografia actorului Ugur Yucel (Hasan din “Inimă de mamă)

- “Fata din vis” episodul 56, rezumat. Nisan acceptă condițiile lui Dincer, iar Eșref intervine

- Biografia actriței Nalan Yavuz Okcuoglu (Turkan din serialul “Inimă de mamă”)

- „Inimă de mamă” Episodul 24, rezumat. Mert se întoarce la conac

- “Destin și datorie” Episoadele 65 și 66, rezumat. Dispariția lui Cinar

- Fata din vis episoadele 54 și 55, rezumat. Eșref se apropie de identitatea dușmanului ascuns

- „Destin și datorie” Episoadele 63 și 64, rezumat. Ferit se răzbună pe Cinar

- „Inimă de mamă” Episodul 23, rezumat: Atilla pleacă în străinătate

- Biografia actritei Meric Aral (Irmak din serialul Inima de mama)














