După ce își mărturisesc sentimentele, Eșref și Nisan pornesc pe un drum fără întoarcere.
Deși Nisan știe că în lumea periculoasă a lui Eșref nu există loc pentru iubire, nu se poate abține să viseze la un viitor alături de el. La rândul său, Eșref este surprins de intensitatea sentimentelor pe care le trăiește pentru ea.
Alături de Nisan, în Șile, Eșref descoperă o altfel de viață. Cei doi merg împreună la piață și într-un magazin modest, apoi pregătesc micul dejun. Pentru Eșref, sunt lucruri simple, dar pe care nu le-a trăit până acum alături de o femeie pe care o iubește.
Acolo se întâlnesc cu un cunoscut, care îi invită la o nuntă. Eșref o prezintă pe Nisan drept „cumnata lor”, adică iubita lui. La nuntă, cei doi dansează zeybek și petrec împreună momente frumoase.
În rândul Orfanilor, ceremonia organizată pentru ca Eșref să preia conducerea devine subiectul principal. Dispariția lui bruscă îi pune însă în dilemă pe cei patru prieteni ai săi. Ei știu că, odată plecat alături de femeia iubită, Eșref s-ar putea să nu se mai întoarcă niciodată.
Seyfo pornește spre Istanbul după ce Kadir îl cheamă să spună poliției că Eșref l-a împușcat pe Nusret.
În același timp, Çiğdem îl ajută pe Kadir să trimită oameni în casa lui Eșref pentru a căuta înregistrările.
După toate acestea, Gürdal și ceilalți hotărăsc că trebuie să-l aducă urgent pe Eșref acasă. Află de la sora lui Nisan unde sunt cei doi și pornesc împreună spre Șile.
Cei patru ajung la Eșref și Nisan și insistă ca el să se întoarcă imediat cu ei iar ceea ce trebuia să fie o zi doar a lor, se încheie înainte ca ei să apuce să se bucure cu adevărat de ea.
În continuare găsiți cele mai recente rezumate ale noastre. Lectură plăcută!
- “Între iad și rai” episodul 74 rezumat. Se află că Burak este fiul lui Haydar

- “Destin și datorie” Episoadele 83 și 84, rezumat. Yașar află că Ilgin lucrează pentru Emel

- “Între iad și rai” episodul 73 rezumat. Mercan îi mărturisește iubirea lui Ates

- „Inimă de mamă” Episodul 40, rezumat. Secretul lui Hakan

- “Între iad și rai” episodul 72 rezumat. Monika provoacă tensiuni între Mercan și Ates

- “În spatele vălului” episoadele 30 și 31. Derya pierde banii lui Hancer

- “Destin și datorie” – Episoadele 81 și 82, rezumat. Yasar și Cavidan ajung la o înțelegere

- Fata din vis episoadele 66 și 67, rezumat

- „Inimă de mamă” Episodul 39, rezumat. Bora rămâne alături de Karsu

- “Între iad și rai” episodul 71 rezumat. Monica apare în viața lui Ateş și stârnește gelozia lui Mercan














