Esref merge acasă la Nisan cu un buchet de flori și o invită la cină. Atmosfera din local o face pe Nisan să creadă că Esref este pregătit să-și dezvăluie sentimentele, însă lucrurile iau o turnură complet neașteptată. El aduce în discuție sărutul dintre ei și îi spune clar să nu-și facă speranțe pentru că în viețile lor nu este loc pentru iubire, ci doar pentru relații trecătoare. Mai mult, îi spune că, de acum înainte, între ei va exista doar o relație profesională și o avertizează că, dacă va depăși din nou această limită, își va pierde locul de muncă.
Rănită și furioasă din cauza cuvintelor lui, Nisan îi răspunde că nici dacă ar fi ultimul bărbat rămas pe pământ nu s-ar îndrăgosti vreodată de un om ca el.
Fără să mai stea pe gânduri, Nisan pleacă și o sună pe Cigdem, spunându-i că misiunea și planul lor s-au încheiat. Când ajunge însă acasă, descoperă că Cigdem o așteaptă deja și îi reamintește că nu poate renunța atât de ușor la tot. Nisan decide atunci să schimbe tactica și îi spune că îl va face pe Esref să sufere atât de mult, încât se va întoarce singur la ea.
În același timp, Nisan începe să privească lucrurile cu mai multă luciditate și își dă seama că nu se poate baza pe nimeni. Din acest motiv, se hotărăște să o înregistreze pe ascuns pe Cigdem în timp ce aceasta vorbește despre misiunea lor, pentru a avea o dovadă în cazul în care lucrurile scapă de sub control.
După ce află că Esref s-a îndepărtat de Nisan, Kadir profită de situație și face un pas important către ea. Îi propune o oportunitate profesională pe care Nisan cu greu ar putea să o refuze. Oferta presupune să înceapă prin a lucra într-un local, însă, pe termen lung, îi poate oferi șansa de a-și lansa trupa și de a intra în lumea muzicală.
Nisan hotărăște să folosească această propunere și pentru a-l provoca pe Esref. Se duce la el și, într-o manieră profesională, îl anunță că demisionează. Esref îi acceptă demisia fără să încerce să o convingă să rămână. Înainte să plece însă, Nisan îi spune că Kadir i-a găsit deja un nou loc de muncă și începe să-l laude intenționat pe acesta, știind foarte bine că informația îl va deranja.
Esref îi spune categoric că nu îi permite să lucreze pentru Kadir, însă Nisan îi răspunde că nu mai acceptă să primească ordine de la el. Prin acest joc, ea încearcă să-i stârnească gelozia și să-l determine să înțeleagă că nu vrea să iasă din viața lui.
Pe de altă parte, oamenii lui Eșref continuă să caute proprietarul rozariului, în timp ce în clanul lui Nusret începe să domnească nemulțumirea. Membrii clanului consideră că onoarea lor a fost pătată, deoarece Nusret nu a reușit să răzbune moartea lui Izzet.
Kadir îi propune lui Nusret o soluție prin care și-ar putea recâștiga onoarea. Planul său este să-l aducă pe Esref să-i sărute mâna și să-și ceară scuze în fața tuturor. În schimb, Kadir îi pune o condiție lui Nusret: să-i cruțe pe Yakup și pe ceilalți oameni ai lor.



