“Destin și datorie” Episodul 52, rezumat. Mehmet o cere în căsătorie pe Handan

Handan și Mehmet încearcă să lămurească situația dintre ei. În urma discuției, descoperă că mesajul care a provocat răceala lui Mehmet față de Handan nu fusese scris de ea, ci de altcineva care îi folosise telefonul.

Handan bănuiește că unul dintre copiii ei se află în spatele mesajului și îi promite lui Mehmet că va afla cât mai repede cine a făcut acest lucru. Ea își cere scuze pentru situația în care l-a pus și este hotărâtă să nu mai lase pe nimeni să-i controleze viața sau să ia decizii în locul ei.
Handan le transmite acest lucru foarte clar lui Ruzgar și Defne, dar și lui Necmiye. De această dată, este decisă să-și urmeze propriile alegeri, indiferent de împotrivirea celor din jur.

Mehmet discută și el cu Doga și îi spune că relația lui cu Handan este una serioasă. El îi explică faptul că decizia pe care au luat-o îi privește pe amândoi și că atât Doga, cât și Defne și Ruzgar trebuie să o respecte, chiar dacă nu sunt de acord cu ea.

Mai târziu, Mehmet o sună pe Handan și îi spune că se va ocupa personal de problemele dintre ea și copii, dar și de conflictul cu Necmiye. Înainte de a face acest lucru, însă, vrea să primească un singur răspuns de la Handan. El o întreabă dacă acceptă să-i devină soție.
Handan spune da, acceptând astfel cererea lui Mehmet în căsătorie.

În final, are loc o dezvăluire surprinzătoare: Ayse este, de fapt, în viață. Yildirim a ascuns-o de Emel și Ferit și i-a făcut să creadă că ea a murit. Pentru ca adevărul să nu iasă la iveală, Yildirim îi cere lui Yasar să o ajute pe Ayse să părăsească țara și să ajungă în străinătate fără ca nimeni să afle unde se află.

Distribuie pe:
Scroll to Top