„Destin și datorie” Episodul 18, rezumat. Cinar decide să nu mai plece în străinătate

Emel îl plătește pe Yasar pentru a-i oferi informații despre tot ceea ce face Handan.
Înainte de a pleca în străinătate, Cinar își dorește să se împace cu Yasemin. Pentru a-i câștiga iertarea, îi pregătește o cină specială. Înainte să plece de la companie, îi lasă secretarei sale un plic cu câteva documente, pe care aceasta trebuie să i le dea lui Yasemin iar ea să le ducă la adresa indicată de el.

Yasemin merge la adresa respectivă fără să știe că Cinar se află acolo. Ea decide să rămână la cină, iar cei doi ajung să se apropie și să se împrietenească. La un moment dat, Cinar o întreabă dacă este într-adevăr logodită cu Ferit. Yasemin îi explică faptul că ea și Ferit intenționau să se căsătorească, însă, cu două zile înainte de logodnă, tatăl ei a murit, motiv pentru care au decis să amâne momentul.

Mai târziu, Cinar are o discuție cu Doga. Ea este foarte afectată și îi reproșează faptul că a plecat în străinătate și a lăsat-o singură, mai ales după tragedia prin care a trecut familia lor și pierderea mamei.
În dimineața următoare, Cinar pornește spre aeroport, însă, după discuția avută cu Doga, se răzgândește. Nu poate să-și mai lase sora singură și decide să se întoarcă.

Când revine la companie, îl întâlnește pe Ferit, care venise să vorbească cu Yasemin. Când Yasemin îl întreabă de ce s-a întors, Cinar îi spune că și-a dat seama că ea a avut dreptate atunci când i-a spus că Doga are nevoie de el.
Ferit este foarte deranjat de faptul că Yasemin și Cinar se înțeleg atât de bine. Situația îl enervează și mai mult când află că Cinar a decis să rămână și că va lucra în aceeași companie cu Yasemin.

Distribuie pe:
Scroll to Top