Biografia actorului Metin Akdulger (Attila din serialul “Inima de mama”)

Metin Akdülger (n. 10 aprilie 1988, Bursa) este un actor turc. Provine dintr-o familie de imigranți din Salonic și Skopje și și-a petrecut copilăria într-o casă de la țară. În timpul liceului, Akdülger a participat la spectacole de teatru amator și a realizat scurtmetraje. A studiat Relații Internationale la Universitatea Koç iar în 2012, s-a alăturat echipei Craft Tiyatro. Cariera sa profesională în teatru a început în 2012, cu rolul din piesa „Kaset”. În 2013, a intrat în industria televiziunii cu rolul din serialul pentru tineri „Medcezir – Yaman”. În același an a fost lansat primul său film în care a avut rol principal, „Bensiz”, despre un fotbalist care suferă o paralizie. Akdülger a declarat că a început să se pregătească pentru rol cu un an înainte de lansarea filmului. În această perioadă, a jucat aproximativ trei luni fotbal la echipa de amatori Başıbüyük Spor din Maltepe și, împreună cu coach-ul de actorie Merve Taşkan, a vizitat spitale și a întâlnit persoane paralizate. Pentru rol a slăbit 17 kilograme.

După experiența cinematografică, în 2014 a revenit la teatru cu piesa „Mașenka”, pregătită de Didaskali Tiyatro. În 2015, a jucat în serialul de epocă „Analar ve Anneler”.

În 2016, a jucat în piesa de teatru „Kahramanlar Hep Erkek”, adaptată după romanul autobiografic al scriitoarei Duygu Asena. A apărut, de asemenea, în videoclipul piesei „Yine Buluşuruz”, interpretată de Korhan Futacı ve Kara Orkestra și Yasemin Mori.

În același an, în primul său rol principal într-o producție de televiziune, l-a interpretat pe sultanul otoman Murad al IV-lea în cel de-al doilea sezon al serialului de epocă „Muhteşem Yüzyıl Kösem”. Akdülger a descris rolul din serial drept „punctul de cotitură al carierei sale”.

După încheierea serialului, Akdülger s-a întors la teatru și, în 2017, a jucat în spectacolul într-un singur act „Baldan Karanlık”. În aceeași perioadă, actorul a apărut în filmul „Kırık Kalpler Bankası”, regizat de Onur Ünlü, care a avut premiera la 13 aprilie 2017, în cadrul celei de-a 36-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Istanbul. În această comedie, o adaptare modernă a operei „Romeo și Julieta” de William Shakespeare, Akdülger l-a interpretat pe un fotbalist pe nume Turan.

În 2018, a apărut în serialul polițist „Şahsiyet”, iar în 2019 în serialul fantastic „Atiye”, ambele produse pentru platforme online.

Akdülger a jucat și în filmul „En Sevdiğim Kumaş”, regizat de Gaya Jiji, care a avut premiera în secțiunea Un Certain Regard a Festivalului de Film de la Cannes din 2018. Filmul urmărește povestea unei tinere din timpul Războiului Civil din Siria, care este obligată să se căsătorească și începe să-și descopere propria identitate și propriile dorințe. Akdülger a interpretat un personaj fictiv în film.

În martie 2020 s-a anunțat că va juca alături de Dilan Çiçek Deniz în filmul romantic Netflix „Yarına Tek Bilet”, regizat de Ozan Açıktan, care spune povestea a doi străini ce călătoresc de la Ankara la Izmir. Filmul a fost lansat la 19 iunie. Regizorul Açıktan a spus că se gândise la Akdülger pentru rolul lui Ali cu patru-cinci ani înainte, încă din perioada în care filmul se afla în faza de scenariu.

Alte seriale în care a jucat în ultimii ani: “Inimă de mamă”, Kulup, Dünyayla Benim Aramda, Kimler Geldi, Kimler Geçti, İki Dünya Bir Dilek, Etherna.

Viața personală și alte activități

Akdülger spune că, fiind copilul cel mai mic al familiei, a avut o copilărie „liniștită și singuratică”. În copilărie îi plăcea să deseneze, iar în liceu a înființat împreună cu prietenii o formație rock, cântând la chitară bas. În timpul facultății a jucat fotbal american.

Este pasionat de muzică și benzi desenate. În 2019 a fondat, împreună cu Burak Yeșildurak, formația Journers, în cadrul căreia contribuie ca vocalist, textier și compozitor. De asemenea, este un cititor pasionat de benzi desenate, în special de creații Marvel, iar această pasiune l-a determinat să se implice în propriile proiecte. Este coautor, alături de Osman Oğuz Öğün, al seriei de benzi desenate Görmüş Geçirmiş Kaptan 88, ilustrată de Sadi Güran.

Pe lângă actorie, este interesat de scris și dezvoltă propriile povești și piese de teatru. În 2024 a scris povestea „Keriz Boyacısı”, inclusă în antologia internațională Joker: Dünya.

În mai 2020, Akdülger a declarat că urma de aproximativ șase-șapte luni o dietă vegană. De asemenea, spune că nu a mai avut televizor acasă încă din perioada studenției, preferând să urmărească filme și seriale pe computer sau prin intermediul unui proiector.

A participat și ca jurat la mai multe festivaluri de film și concursuri de scurtmetraje.

În plan sentimental, Akdülger a fost asociat de-a lungul anilor cu mai multe figuri cunoscute din lumea artistică. În 2017, a format un cuplu cu actrița Farah Zeynep Abdullah, iar în 2018 a avut o poveste de dragoste cu actrița Cansu Dere, colega sa din Şahsiyet. Ulterior, începând din 2021, a fost într-o relație cu Cansu Akın.

Distribuie pe:
Scroll to Top