După toate încercările prin care au trecut, Alya și Cihan se pregătesc să-și încununeze iubirea printr-o nuntă grandioasă. Conacul este cuprins de o agitație plăcută și de emoția pregătirilor. Însă umbrele trecutului sunt hotărâte să nu permită acestei fericiri să se împlinească.
Sadakat îi dă lui Meryem două opțiuni: fie îi spune acum lui Cihan că Serhat ar putea fi fiul lui, fie așteaptă rezultatul testului, care va veni abia după ce Cihan se va căsători cu Alya. Dacă rezultatul este pozitiv, Sadakat îi promite că îi va oferi lui Meryem și nepotului său sprijin și protecție într-un alt oraș, până când ea va decide că este momentul să-i spună lui Cihan adevărul.
Meryem alege să aștepte. Nu își permite să riște ca vestea că fiul ei trăiește să ajungă la Feyyaz. Însă Mujgan nu mai acceptă sacrificiul pe care i-l cere sora ei de a-i crește copilul și merge la Boran, căruia îi dezvăluie întreaga situație.
Boran transformă secretul lui Meryem într-o armă. O amenință că, dacă nu face ceea ce îi cere, îi va spune totul lui Feyyaz. Meryem nu are de ales.
Cu doar câteva minute înainte de nuntă, Meryem o cheamă pe Alya iar Boran îi spune ceva ce știe că o va convinge să-l părăsească pe Cihan.
Alya este pusă în fața unei alegeri dureroase. Între viitorul bărbatului pe care îl iubește și rana din propriul suflet, decide să plece. Îl ia pe Deniz și pornește spre aeroport, dar, până în ultima clipă, privește în urmă, sperând că Cihan va veni după ea.
Când află că mireasa lui a plecat, Cihan se grăbește să o ajungă. Însă, exact atunci, Feyyaz, care a evadat, se întoarce pentru a se răzbuna. Atacul transformă nunta într-un adevărat câmp de luptă. În haosul creat, Meryem se pune în fața lui Cihan și este împușcată, salvându-i viața. Chiar și rănită, îi spune să meargă după Alya.
Dar Boran nu este dispus să-l lase să ajungă la aeroport. Ridică arma și trage spre Cihan. În ultima clipă, Sahin se aruncă în fața lui și este împușcat. Atunci, Sadakat înțelege că nu mai există cale de întoarcere și îl împușcă pe Boran.
În același timp, Zerrin își duce la capăt planul de a-l scoate pe Demir din viața lor.
În continuare găsiți cele mai recente rezumate ale noastre. Lectură plăcută!
- „O dragoste” sezonul 5, episodul 139 rezumat

- „Inimă de mamă” Episodul 5, rezumat. Karsu îi înmânează lui Reha actele de divorț

- “La marginea lumii” finalul sezonului 2 – Rezumat

- „Inimă de mamă” – Episodul 4, rezumat. O întâlnire neașteptată

- “Intre iad si rai” rezumat episoadele 53 si 54. Mercan află adevărul

- “La marginea lumii” episoadele 108-110, seria 2 – rezumat. Cihan și Alya, în sfârșit împreună

- “Fata din vis” episodul 35, rezumat. O zi departe de lumea lui Eșref

- “Inimă de mamă” Episodul 3, rezumat. Karsu îl întâlnește pe Atilla

- „Inimă de mamă” – Episodul 2, rezumat. Karsu îl regăsește pe Kuzey

- “Intre iad si rai” rezumat episoadele 51 si 52. Îmbrățișarea care spune totul














