Lacrimi la Marea Neagră – Începutul poveștii. Episoadele 1-3

Povestea începe cu Nefes, o tânără care, încă de la vârsta de 16 ani, a fost căsătorită de propria familie cu Vedat Sayar, un om de afaceri influent. Au trecut opt ani de când viața ei se află sub controlul acestuia, iar anii petrecuți alături de el au lăsat urme adânci. Singurul lucru care îi dă putere să meargă mai departe este fiul ei, Yigit.

De-a lungul timpului, Nefes a încercat de mai multe ori să plece împreună cu băiatul și să înceapă o viață nouă. Din păcate, încercările lor au fost de fiecare dată descoperite, iar cei doi au fost readuși înapoi. Cu toate acestea, Nefes nu renunță la speranța că într-o zi va reuși să scape.

La Trabzon, departe de Istanbul, îl cunoaștem pe Tahir Kaleli, un tânăr muncitor, curajos și foarte atașat de familia sa. Afacerile familiei sunt gestionate în principal de fratele său mai mare, Mustafa. Când acesta trebuie să ajungă la Istanbul pentru a discuta o afacere cu Vedat, hotărăște să plece împreună cu familia, folosind mașina lui Tahir.

Ajunși la reședința lui Vedat, membrii familiei Kaleli sunt primiți ca invitați. Aici, Tahir o întâlnește pentru prima dată pe Nefes. Încă de la prima interacțiune observă că tânăra încearcă să-și ascundă suferința și vede urme care îi ridică semne de întrebare. Tahir înțelege că în spatele comportamentului ei timid se ascunde o situație gravă, însă nu știe cum să intervină, mai ales că Nefes este soția lui Vedat.

Când Tahir o întreabă despre semnele pe care le-a observat, Nefes reacționează speriat și îi transmite că nu este treaba lui. Atitudinea ei îl face pe Tahir să înțeleagă și mai bine cât de mult se teme de soțul său.

La scurt timp, Nefes se retrage în camera de la etaj împreună cu Yigit, sub pretextul că trebuie să îi schimbe hainele. Vedat observă apropierea dintre ea și Tahir și devine suspicios. O confruntă, iar situația dintre cei doi se tensionează. Nefes este din nou intimidată și pedepsită, iar când Vedat revine în fața invitaților încearcă să ascundă ceea ce s-a întâmplat, pretinzând că soția lui a rămas în cameră pentru a-l adormi pe copil.

Pentru Nefes, aceasta devine însă ocazia pe care o aștepta. Profitând de un moment de neatenție, își ia fiul și reușește să iasă din casă. Cei doi ajung în apropierea mașinii lui Tahir și se ascund în portbagaj, sperând să poată pleca fără să fie observați.

Planul ei este să coboare în timpul călătoriei și să dispară undeva departe, unde Vedat să nu îi mai poată găsi. Epuizată după tot ce a trăit, Nefes adoarme înainte să poată pune planul în aplicare.

Când Tahir ajunge acasă, descoperă cu surprindere că Nefes și Yigit s-au ascuns în mașina lui. Tânăra îi explică situația și îi cere să o ajute. Deși își dă seama imediat că decizia de a o proteja îl poate pune în conflict cu Vedat, Tahir hotărăște să nu o abandoneze.

Astfel începe o situație care îi va schimba viața. Alegerea lui Tahir nu o afectează doar pe Nefes, ci îi pune în fața unui mare pericol și pe membrii familiei Kaleli și pe cei care decid să îi fie alături. Cu toate acestea, Tahir este hotărât să îi ofere tinerei șansa de a scăpa din trecutul ei.

Vedat își dă seama în scurt timp că Nefes nu ar fi putut dispărea fără ajutor și începe să suspecteze familia Kaleli. Ajunge la casa acestora pentru a o căuta, iar Nefes îl vede și fuge în pădure împreună cu Yigit.

Tahir pornește după ei pentru a-i proteja. Situația devine din ce în ce mai periculoasă atunci când Vedat și oamenii săi îi ajung din urmă și le blochează retragerea.

Cu toate că sunt înconjurați și par să nu mai aibă nicio cale de scăpare, Tahir refuză să renunțe. Îi cere lui Nefes să aibă încredere în el, îl ia pe Yigit în brațe, apoi o prinde de mână pe Nefes.

În fața lor se află marea, iar în spate îi așteaptă oamenii lui Vedat. Într-o clipă în care pare că nu mai există nicio altă soluție, cei trei se aruncă în Marea Neagră, într-o încercare disperată de a scăpa și de a-și salva viețile.

Distribuie pe:
Scroll to Top