„Inimi sfărâmate” Episoadele 1 și 2, rezumat

La Conacul Kocabey, familia se pregătește pentru micul dejun, nerăbdătoare să-l întâmpine pe Çınar, cel mai tânăr moștenitor al familiei, care se întoarce acasă după anii petrecuți la studii în America.

În aceeași zi, Deniz, proaspăt absolventă de design artistic, decide să se întoarcă acasă pentru a-și surprinde familia. Pe feribot, drumurile ei și ale lui Çınar se intersectează pentru prima dată. Când eșarfa lui Deniz îi zboară de la gât, Çınar o fotografiază pe ascuns. Deniz observă gestul și, când el îi înapoiază eșarfa, îl întreabă dacă a fotografiat-o, însă tânărul neagă.

Întoarcerea lui Çınar la conac nu este însă atât de plăcută pe cât se aștepta. Ahu îi pregătește o surpriză deloc dorită: o invită pe Ela, fosta lui iubită, care l-a rănit profund în trecut. Çınar îi spune clar că nu mai vrea să aibă nicio legătură cu ea și îi cere să-l lase în pace. Ela îi răspunde că nu va putea să o evite, deoarece urmează să lucreze la compania Kocabey.

Esin, fiica lui Ahu, este îndrăgostită de Çınar, însă mama ei se opune categoric unei eventuale relații între cei doi. Sentimentele nu sunt însă reciproce, Çınar considerând-o pe Esin mai degrabă ca pe o soră.
La conac au loc, în aceeași seară, pregătirile pentru un important eveniment dedicat lumii modei, organizat de Leyla.

În acest timp, Deniz se întoarce acasă. Mama ei, Aysel, este extrem de fericită să-și aibă din nou fiicele aproape. Sora lui Deniz, Öykü, lucrează de ceva timp la compania Kocabey.
Treptat, este dezvăluit un secret important din trecut: Aysel este sora lui Ahu. Cu mulți ani în urmă, însă, cele două au rupt definitiv legătura. Nici Deniz, nici Öykü nu știu că Ahu există.

Pentru a-și ajuta prietena, Selma, Deniz acceptă să lucreze ca ospătăriță la o petrecere privată. La întoarcerea acasă, merge pe stradă în timp ce vorbește la telefon și nu observă mașina care se apropie cu viteză. La volan se află chiar Çınar, care reușește să frâneze la timp și să evite o tragedie.
După acest incident, Çınar se grăbește să verifice dacă Deniz este în regulă. Cei doi ajung însă să se certe, fiecare considerându-l pe celălalt vinovat pentru cele întâmplate.

La conac, Ahu devine din ce în ce mai invidioasă, mai ales pentru că evenimentul organizat de Leyla se bucură de un succes răsunător, iar aceasta primește numeroase aprecieri. Plină de furie și frustrare, Ahu își descarcă nervii atât pe soțul ei, Yalçın, care a dispărut în timpul serii, cât și pe fiica lor, Esin.

Deniz începe să simtă că în familia ei există ceva în neregulă. Observând tensiunea dintre părinții săi, ajunge să creadă că tatăl ei, Şevki, ascunde un secret important.
În același timp, Çınar decide să poarte o ultimă discuție cu Ela pentru a lămuri definitiv situația dintre ei și pentru a încheia capitolul relației lor.

Esin pune la cale o ieșire în oraș alături de Mert și Çınar. În paralel, Öykü, care se află în conflict cu Mert, pleacă în oraș împreună cu Deniz. În timpul plimbării, Öykü îi mărturisește surorii sale că este îndrăgostită de Mert, fiul lui Leyla, femeia pentru care lucrează.
La un moment dat, doi tipi încearcă să intre în vorbă cu cele două surori. Deniz le cere să le lase în pace, însă situația escaladează, iar cei doi devin agresivi. Mert, care se afla în apropiere împreună cu Çınar și Esin, o observă pe Öykü și intervine pentru a o proteja. Çınar i se alătură, iar în momentul în care o vede pe Deniz, este surprins să o întâlnească din nou. Pare că, de fiecare dată când drumurile lor se intersectează, cei doi ajung implicați într-o nouă situație neașteptată.

Distribuie pe:
Scroll to Top