La marginea lumii rezumat episodul 74 seria 2. Sadakat este pusă în fața celei mai grele alegeri

După ce Boran se aliază cu dușmanii și ajunge să-și atace propria familie, Sadakat înțelege că orice încercare de a-l readuce pe drumul cel bun a eșuat. Fiul pe care îl știa nu mai există: Boran a devenit un om impulsiv și violent, asemenea lui Ecmel, capabil să distrugă totul în calea lui. Și singurul mod prin care Cihan ar mai putea să-l oprească, ar fi să-l ucidă.

Hotărâtă să-și salveze ambii fii, Sadakat ia o decizie dureroasă. Fără ca Cihan să afle, pune la cale împreună cu Vurgun și Hasan o înscenare pentru Boran, astfel încât acesta să ajungă în închisoare înainte o nouă tragedie.

În același timp, Kaya află de la unchiul său un detaliu important despre ziua accidentului: Zerrin se îndrepta atunci spre zona industrială, iar Fidan o urmărea cu mașina. Bănuind că Zerrin ascunde ceva, îi pune întrebări despre acea zi, însă răspunsurile ei nu fac decât să-i sporească suspiciunile. Intrigat, o urmărește după ce aceasta pleacă de la universitate. Zerrin merge împreună cu Fidan la fiica ei, fără să bănuiască faptul că Kaya este pe urmele lor.

De partea cealaltă, Ecmel pregătește o capcană pentru Alya, sperând să o scoată din ascunzătoare. Când aceasta este chemată la spital sub pretextul unei urgențe, instinctul de medic o face să ignore pericolul și să meargă să-și ajute pacienta. Aflând de la Kadir că ea a plecat din hotel, Cihan pornește imediat spre spital pentru a o proteja. Pe drum însă, oamenii lui Nadim îi întind o capcană și provoacă un accident. Iar Alya ajunge la spital, unde este așteptată de Boran și Ecmel.

Distribuie pe:
Scroll to Top