Seara în care Asude și Asil merg să o ceară de soție pe Elif ia o întorsătură neașteptată. Elif susține că între Asil și Nursema există o iubire ascunsă, iar afirmația ei provoacă un adevărat scandal în familia Ünal. În timp ce Abdullah încearcă să liniștească spiritele, Nilay sare imediat în apărarea Nursemei.
Când Abdullah le cere explicații, Asil mărturisește că discuția telefonică purtată cu Nursema a fost legată de problemele dintre Abidin și Sevtap, care aveau nevoie de ajutor. La rândul ei, Nursema dezvăluie că Ilhami s-a întors în oraș și lucrează alături de ea, iar conversația cu Asil a fost despre el.
Mai târziu, Nilay îi spune Nursemei că se bucură pentru apropierea dintre ea și Ilhami, însă recunoaște că înțelege și gelozia lui Elif, deoarece este evident că între ea și Asil există sentimente reciproce. Nursema îi explică faptul că între ea și Asil nu poate exista niciodată o relație și îi mulțumește lui Nilay pentru sprijinul oferit în fața familiei.
A doua zi, la insistențele lui Salkim, Abdullah îi spune Nursemei că, dacă relația cu Ilhami este serioasă, acesta trebuie să vină oficial să îi ceară mâna. În caz contrar, nu îi va mai permite să îl vadă nici măcar la serviciu.
Ulterior, Nursema îi povestește lui Ilhami despre scandalul din seara precedentă și îi mărturisește că, pentru a pune capăt zvonurilor, le-a spus tuturor că formează un cuplu. Îl roagă să o susțină câteva zile, însă Ilhami se arată deranjat și îi spune că el chiar s-a gândit la un viitor alături de ea, dar nu poate participa la o minciună, deoarece principiile sale religioase nu îi permit.
În același timp, Asil se întâlnește cu Elif într-o cafenea și îi reproșează că acuzațiile făcute în fața familiei i-au pus pe amândoi într-o situație stânjenitoare. El îi spune că, dacă avea îndoieli, trebuia să discute direct cu el și îi cere să își ceară scuze Nursemei pentru acuzațiile nedrepte. Totodată, îi mărturisește că are nevoie de timp pentru a se gândi la viitorul lor, lucru care o lasă pe Elif profund dezamăgită.
Între timp, adevărata fire a lui Bade iese la iveală, iar Ömer îi spune că își dorește divorțul. Bade nu este însă dispusă să accepte despărțirea și pune la cale un nou plan pentru a-l pune într-o situație dificilă.
Rukyie, prietena lui Salkim, îi povestește acesteia că a cunoscut-o pe Nilay la magazin și a considerat-o imediat potrivită pentru fiul ei divorțat, Yagiz. Ea îi cere lui Salkim să îi ajute să se cunoască, iar aceasta acceptă fără ezitare, văzând în asta o ocazie de a o îndepărta pe Nilay din conac.
Când află despre plan, Nilay o întreabă pe Salkim dacă încearcă să o mărite doar pentru a o alunga din casă și îi spune clar că nu intenționează să se recăsătorească prea curând. Ea adaugă că, dacă cineva are dreptul să îi spună că nu mai este binevenită, acela este doar Abdullah.
După ce Nilay îi povestește totul, Abdullah îi dă dreptate și îi spune că a procedat corect. El o asigură că, atât timp cât își dorește să locuiască alături de familie, conacul va rămâne și casa ei și că o consideră mai degrabă o fiică decât o noră. Nursema și Fatih îi susțin punctul de vedere, însă Salkim nu renunță și pune la cale o întâlnire aparent întâmplătoare între Nilay și Yagiz.
Lansarea platformei lui Asil adună toate familiile la aceeași petrecere. Ulvi este și el prezent, iar Abdullah îi spune că destinul i-a adus din nou împreună și că, se pare, vor deveni cuscri. Ulvi este surprins, dar se preface că este de acord cu relația dintre fiul său și Nursema
În timpul evenimentului, Ilhami îl salută pe Abdullah, iar Nursema se apropie, temându-se de reacția acestuia. Spre surprinderea ei, Abdullah îl întâmpină cu căldură, le urează fericire și îi îndeamnă să nu mai amâne căsătoria. Mai târziu, Nursema îi mulțumește lui Ilhami că a acceptat să îi susțină povestea și își cere scuze pentru situația creată. Ilhami îi răspunde că poate nici nu este nevoie să se prefacă, fiindcă lucrurile ar putea fi exact așa cum ar trebui să fie. De la distanță, Asil privește scena cu multă tristețe.
Salkim observă apropierea dintre Asude și Abdullah pe parcursul petrecerii și o confruntă pe Asude, cerându-i să stea departe de soțul ei. Asude îi răspunde fără ezitare că, dacă și-ar fi dorit cu adevărat, l-ar fi cucerit pe Abdullah cu mult timp în urmă și o acuză pe Salkim că își imaginează lucruri fără temei.
La un moment dat, Asil se apropie de Nursema, cu ochii în lacrimi, și o întreabă cât timp vor mai continua acest joc al aparențelor. Ea îi cere să plece, iar el îi spune, cu amărăciune, că ea și Ilhami formează un cuplu perfect și le dorește fericire. Nursema îi răspunde că îi dorește același lucru alături de Elif. Deși încearcă să își ascundă sentimentele, este limpede că amândoi suferă, conștienți că iubirea lor nu are viitor.
La finalul episodului, cu o zi înainte de divorțul dintre Fatih și Basak, cei doi ajung din nou într-o dispută, după ce Fatih devine gelos pe un vechi prieten al acesteia, care era și el la petrecere. Basak îl convinge să continue discuția într-o cameră, unde încuie ușa fără ca el să observe. Episodul se încheie într-un moment tensionat, cei doi fiind la un pas de un sărut.



