Boran își revine treptat și vrea să ia masa alături de familie. Înainte de toate, însă, cere să-și vadă fiul măcar de la distanță. Cihan îi îndeplinește dorința și îl conduce la fereastră, de unde îl poate privi pe Deniz fără a fi observat. Alya trăiește momentul cu sufletul la gură, temându-se că băiatul s-ar putea întoarce dintr-o clipă în alta și și-ar vedea tatăl, pe care îl crede mort.
Pentru Boran, clipa este sfâșietoare. Își privește fiul, însă este devastat în momentul în care îl aude spunându-i „tată” lui Cihan. Apoi, Boran o întreabă pe Alya unde este camera ei. Alya rămâne fără răspuns, iar Cihan este cel care rupe tăcerea, spunând că ea stă în camera lui.
În privirea lui Boran se citește, pas cu pas, conștientizarea dureroasă că și-a pierdut atât soția, cât și fratele. Furia pe care începe să o simtă față de Cihan este evidentă, iar Alya și Cihan sunt la rândul lor zguduiți de confruntarea pe care știau că nu o mai pot evita.
La masa în familie, tensiunea devine și mai apăsătoare. Boran o urmărește pe Alya, așteptând să vadă unde va alege să se așeze. Cu inima grea, ea nu ia loc lângă el, ci în capul mesei, în timp ce Cihan se așază între ei.
Boran întreabă apoi când îi vor spune lui Deniz că este în viață. Alya îi răspunde că mai întâi trebuie să discute între ei trei, iar abia după aceea îi va vorbi băiatului. Boran insistă că se simte suficient de bine și că nu mai este nevoie să aștepte. Sadakat dorește să fie de față la discuție, însă Alya și Cihan insistă să fie lăsați singuri.
Rămași doar ei trei, are loc conversația pe care Alya și Cihan o așteptau încă din clipa în care au aflat că Boran trăiește. Alya îl întreabă de ce nu i-a spus niciodată că în Mardin a lăsat un conflict sângeros care le punea viața în pericol. Îi spune că tăcerea lui nu a fost un gest de iubire, ci unul de egoism, pentru că a ales în locul ei un destin pe care nu și l-ar fi dorit nici pentru ea, nici pentru fiul lor. Îi reproșează că l-a împovărat pe Cihan cu responsabilitatea de a avea grijă de familia lui, răpindu-i șansa de a-și construi propria viață. Despre ea spune că nici măcar nu s-a întrebat dacă putea sau voia să accepte o astfel de viață impusă. Îi spune că scuzele lui nu mai pot schimba nimic și că ea nu mai este femeia pe care a lăsat-o în urmă cu un an. Drumul alături de Cihan a fost plin de încercări, dar acum îl iubește și este cu adevărat soția lui.
Fără să-i răspundă, Boran îi cere doar să îi lase singuri, pentru a putea vorbi cu Cihan.
Rămas față în față cu fratele său, Boran îl întreabă dacă o iubește pe Alya. Cihan îi amintește mai întâi că întreaga situație este consecința alegerilor făcute chiar de el. Apoi îi răspunde fără ezitare că o iubește și că o va iubi întotdeauna.
La rândul său, Cihan îi pune întrebarea care îl macină: de ce i-a cerut lui Vurgun să îl ascundă după accident. Boran explică faptul că și-a recăpătat pentru scurt timp cunoștința și, cuprins de teamă, i-a cerut lui Vurgun să nu dezvăluie că este în viață. Explicația nu îl convinge însă pe Cihan, care îl întreabă dacă nu a existat și un alt motiv, dincolo de amenințarea dușmanilor din Mardin. Boran neagă, dar Cihan insistă că, dacă ar fi fost anunțați, ar fi mers după el și l-ar fi adus acasă, unde l-ar fi putut proteja.
Cihan îi reproșează apoi întreaga suferință prin care i-a obligat să treacă pe toți. În cele din urmă, îi spune răspicat că nu o va părăsi pe Alya. Va pleca împreună cu ea și cu Deniz într-o altă casă, iar pe Boran promite că îl va proteja de Baybars, indiferent dacă va alege să rămână la conac sau să plece în străinătate. În ceea ce îl privește pe Deniz, îi promite că îl va putea vedea ori de câte ori va dori.
Când află ce s-a discutat, Sadakat îi spune lui Cihan că nu îi va permite să rămână alături de Alya. Răspunsul lui este ferm: nu îi cere permisiunea.
După ce ascultă mărturisirile Alyei și hotărârea lui Cihan, cu o durere pe care încearcă să și-o stăpânească, Boran cedează. Disperarea că a pierdut-o definitiv pe Alya îl copleșește, iar reacția lui lasă să se înțeleagă că nu este dispus să accepte sfârșitul căsniciei lor și că lupta este departe de a se fi încheiat.
