Yaren Güldiken este o actriță turcă, născută în anul 1998, la Istanbul. Familia sa este originară din Malatya, iar, deși a crescut în Istanbul, actrița și-a păstrat legătura cu orașul de origine al familiei, făcând adesea referiri la această moștenire culturală în postările sale de pe rețelele de socializare.
A absolvit Facultatea de Psihologie din cadrul Universității Yeditepe, iar educația sa academică a avut un rol important în dezvoltarea carierei sale artistice. Yaren a declarat că studiile în psihologie o ajută să înțeleagă mai bine comportamentul uman și să analizeze în profunzime personajele pe care le interpretează, aspect care contribuie la autenticitatea rolurilor sale.
Cariera sa în actorie a început prin apariții în reclame, unde a atras atenția datorită naturaleții și expresivității sale în fața camerei. Primul rol important a venit în 2021, când a interpretat personajul Doğa în serialul Hiç. Acest proiect i-a adus vizibilitate și a reprezentat începutul ascensiunii sale în industria televiziunii.
Consacrarea a venit odată cu rolul Pakize Sancak din serialul La marginea lumii . Acesta este primul ei proiect pentru televiziunea națională, după ce anterior participase în câteva producții realizate pentru platforme digitale. Actrița a mărturisit că succesul serialului a luat-o prin surprindere și că nu se aștepta la un impact atât de mare asupra publicului, considerând experiența o surpriză extrem de plăcută.

Filmările pentru La marginea lumii au loc în Mardin, iar Yaren Güldiken a povestit că întreaga echipă a devenit o adevărată familie. Deși actorii sunt departe de casele și familiile lor, sprijinul reciproc le oferă motivație și îi ajută să depășească dorul de cei dragi.
În primele episoade ale serialului, personajul ei avea mai puține scene, iar actrița a profitat de timpul liber pentru a descoperi orașul Mardin. Ea a povestit că a cutreierat străzile cu rucsacul în spate, observând oamenii și viața de zi cu zi pentru a înțelege mai bine universul personajului Pakize. În special, a urmărit comportamentul și stilul de viață al tinerelor din Mardin, considerând că aceste observații au ajutat-o să construiască un personaj cât mai autentic.
Yaren Güldiken a declarat că interpretarea lui Pakize a schimbat-o și pe plan personal, afirmând că evoluează și se transformă odată cu personajul pe care îl interpretează.
Pe lângă succesul profesional, actrița se află și în atenția presei datorită relației sale cu actorul Alper Çankaya, colegul ei din La marginea lumii, care îl interpretează pe Şahin.



