„Ai nimănui” Episodul 38, rezumat. Hasmet acceptă ca Melis să se căsătorească cu Cemo

Azize și frații săi rămân fără cuvinte când Samet le spune că mama lor trăiește. În timp ce unii îl cred, ceilalți sunt convinși că trauma prin care a trecut l-a făcut să aibă halucinații. De fapt, Bala a supraviețuit după ce a fost împușcată de Yavuz, fiind găsită și îngrijită de cineva.

Aras și Bade știu foarte bine că cine va intra în posesia mărfii va deveni noul lider al tribului, motiv pentru care încearcă să îl manipuleze pe Devran folosindu-se de Bala în schimbul bunurilor.
Devran ajunge într-o situație imposibilă, nevoit să aleagă între puterea din trib și salvarea mamei lui Azize, în timp ce destinul său tragic pare tot mai aproape.

După accidentul prin care trece Melis, Hașmet începe să simtă pentru prima dată frica de a o pierde și își schimbă atitudinea față de relația ei cu Cemo. El îl cheamă pe Cemo și îi cere să vină împreună cu familia pentru a o cere oficial pe Melis de soție.
În paralel, Yusuf îi promite lui Firuze că o va susține pe Bahar, însă Zeliha, care abia începe să își revină, nu a aflat încă nimic despre tot ce se întâmplă.

Remziye, supărată pe Hașmet, hotărăște să îi dea o lecție și acceptă să se căsătorească cu Osman, fostul profesor al acestuia. Disperat, Hașmet încearcă să îl convingă pe Osman să se îndepărteze de familia lor și să renunțe la Remziye.
După ce Azize îi spune lui Hamiyet că Bala trăiește, aceasta îl anunță imediat pe Yavuz și îi spune că salvarea lui Bala ar putea fi șansa lui de a primi iertarea lui Azize.

Între timp, Azize, Cemo și Mesut merg la locația trimisă de Aras pentru a se întâlni cu Bala, iar revederea dintre mamă și copii este emoționantă. În același timp, Devran și Vahap încearcă să livreze marfa, însă planul eșuează: oamenii lui Aras o răpesc din nou pe Bala, iar Azize ajunge în pericol. În ultimul moment, Yavuz intervine și o salvează, promițându-i că îi va găsi mama și o va aduce înapoi.

Distribuie pe:
Scroll to Top