“Curajul de a renaște” episoadele 189 și 190. Rezumat

Rengin s-a trezit după intervenția chirurgicală cu o problemă care îi afectează capacitatea de a înțelege sunetele, lucru care îi provoacă panică, iar celor apropiați le aduce îngrijorare și tristețe.

Umay și bunicile îi vorbesc aspru lui Maral, cerându-i să stea departe de Uras. Nevra, în special, folosește cuvinte extrem de jignitoare, spunându-i că nici propria familie nu a acceptat-o și că nu ar trebui să spere că va fi primită ca noră, deoarece nu va fi acceptată nici măcar la poartă. Harun aude totul și intervine. Pentru prima dată își dă seama cât de mult a rănit-o pe sora lui respingând-o și îi spune ceea ce ea a așteptat de mult: că își dorește să încerce să fie o familie.

Maral decide să-l pună la încercare, pentru a vedea dacă vorbele lui au fost sincere și dacă îi va fi alături ca frate indiferent de situație sau dacă a spus totul doar de dragul lui Bahar. Astfel, hotărăște să meargă înainte cu planul căsătoriei cu Uras, ca să-i vadă reacția lui Harun.

În același timp, Bahar încearcă să-l convingă pe Aziz Uras să renunțe la căsătorie, în timp ce Seren face un gest surprinzător pentru a-și proteja copiii. Ea îi spune lui Bahar că a închiriat o casă și că se va muta în curând, după finalizarea renovărilor. Totodată, o îndeamnă să-l aducă pe Uras înapoi acasă, explicând că încăpățânarea lui de a fi cu Maral vine din furia și dezamăgirea provocate de faptul că a fost alungat din propria locuință. Speranța ei este că, dacă familia își va schimba comportamentul față de el, Uras va renunța la încercarea de a le răni prin relația cu Maral.

Distribuie pe:
Scroll to Top