Feyyaz Serifoglu va deveni tatic

Bucurie pentru Feyyaz Şerifoğlu și Merve Dinçkol: așteaptă o fetiță

Vești pline de emoție pentru frumosul cuplu. Actorul îndrăgit de public pentru rolul său din producția “Fata de la fereastră” și cunoscuta prezentatoare de știri au au făcut public faptul că familia lor se va mări. Cei doi urmează să devină părinți pentru prima oară, iar potrivit informațiilor din cercul apropiat, așteaptă o fetiță.

Povestea lor de dragoste a început în anul 2022, când s-au cunoscut prin intermediul unor prieteni comuni. Conexiunea s-a consolidat în timp, iar doi ani mai târziu, în 2024, actorul a cerut-o în căsătorie pe romantica insulă Capri din Italia, alegând un cadru spectaculos pentru un moment memorabil.

Nunta a avut loc pe 29 iunie 2025, într-un decor elegant și intim. Evenimentul s-a desfășurat la Kemer Country Club, în Istanbul, în prezența familiei și a prietenilor apropiați. Ceremonia restrânsă a reflectat dorința mirilor de a celebra momentul într-un cadru discret, alături de cei dragi.

Anunțul privind sarcina a fost făcut chiar de cuplu prin intermediul rețelelor sociale. Ei au publicat imagini în care Merve își etalează burtica de gravidă, însoțite de un mesaj sugestiv: „Ramadanul și-a adus binecuvântările”. Postarea a fost primită cu entuziasm de admiratori și apropiați.

Prin această veste, cei doi intră într-o nouă etapă a vieții lor, una definită de emoție, recunoștință și așteptare. După căsătoria celebrată în vara anului 2025, Feyyaz Şerifoğlu și Merve Dinçkol se pregătesc acum să își îmbrățișeze cel mai important rol de până acum: acela de părinți.

Articolele noastre recente

Distribuie pe:
Scroll to Top